Sari direct la conținut

VIDEO Un bărbat care își înscenase moartea pentru a scăpa de dosarele penale pe care le avea, reţinut după ce a alimentat la o benzinărie şi nu a plătit

HotNews.ro
VIDEO Un bărbat care își înscenase moartea pentru a scăpa de dosarele penale pe care le avea, reţinut după ce a alimentat la o benzinărie şi nu a plătit

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care obținuse în 2008 un certificat de deces pentru a scăpa de mai multe dosare penale întocmite pe numele său, a fost reținut de polițiștii bucureșteni după ce a alimentat într-o benzinărie şi nu a plătit. El este cercetat și pentru mai multe furturi, inclusiv pentru că a condus fără permis mașina.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Poliția Capitalei, polițiștii Secției 5 de Poliție „au reţinut un bărbat, în vârstă de 54 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt (6 acte materiale), furt calificat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (3 acte materiale) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere (7 acte materiale)”.

Bărbatul a alimentat pe 2 noiembrie la o stație peco din Sectorul 1, după care a plecat fără să achite contravaloarea. Polițiștii au fost alertați atunci de reprezentanții stației peco și au început o anchetă.

„Din cercetările efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 54 de ani. De asemenea, în urma extinderii investigațiilor, a rezultat că bărbatul ar mai fi săvârșit și alte fapte similare. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor este de peste 2.500 de lei”, a transmis Poliția Capitalei.

Miercuri, bărbatul a fost depistat şi dus la audieri. Ulterior, el a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 7 noiembrie, să fie prezentat magistraților cu propunere legală.

„În urma controlului efectuat asupra autovehicului, au fost identificate 2 plăcuțe cu numere de îmnatriculare și o pompă”, a mai transmis Poliția Capitalei.

În urmă cu 16 ani, își înscenase propria moarte

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre un bărbat care își făcuse rost de un certificat de deces în 2008 pentru a scăpa de dosare penale deschise pe numele lui prin toată țara, în care era acuzat de înșelăciune.

Certificatul de deces fusese eliberat de la un serviciu de Stare Civilă din Ilfov. Anchetatorii au descoperit abia în 2010 că bărbatul își înscenase moartea, când l-au și arestat preventiv, potrivit informațiilor publicate de presă la acea vreme.

INTERVIURILE HotNews.ro