Denzel Washington confirmă că îl va juca pe generalul cartaginez Hannibal în următorul său film după „Gladiatorul II”
Actorul american Denzel Washington a confirmat că va schimba taberele după filmul „Gladiatorul II” ce urmează să apară vinerea aceasta în cinematografe, el urmând să treacă de partea cartaginezilor într-un lungmetraj în care îl va interpreta pe legendarul general Hannibal Barca, relatează revista Variety.
Denzel Washington a vorbit despre carieră şi proiectele sale viitoare într-un interviu recent acordat emisiunii „Today” din Australia, dezvăluind că se gândește să se retragă în următorii ani.
„Pentru mine este vorba de cei care fac filmele. Mai ales în punctul acesta al carierei mele, sunt interesat doar să lucrez cu cei mai buni. Nu știu câte filme voi mai face. Probabil nu mai sunt atât de multe. Vreau să fac lucruri pe care nu le-am făcut până acum”, a explicat el. Actorul a enumerat apoi proiectele pe care le-a confirmat deja.
„L-am jucat pe Othello la 22 de ani. Sunt pe cale să îl joc pe Othello la 70 de ani”, referindu-se însă la o piesă de teatru ce va avea premiera pe Broadway în luna februarie a anului viitor.
„După aceea îl joc pe Hannibal. După aceea am vorbit cu Steve McQueen despre un film. După aceea Ryan Coogler scrie un rol pentru mine în următorul film Black Panther. După aceea voi face filmul Othello și după aceea voi face Regele Lear. Și după aceea mă voi retrage”, a explicat actorul veteran.
Ce se știe despre filmul cu Denzel Washington în rolul lui Hannibal
Netflix a anunțat încă din luna noiembrie a anului trecut că l-a convins pe Denzel Washington să joace într-un film produs pentru platforma de streaming, afirmând la momentul respectiv într-un scurt comunicat că:
„Denzel Washington a jucat polițiști corupți, foști jucători de baseball, piloți beți și pe Thane of Cawdor (n.r. o referință la filmul The Tragedy of Macbeth din 2021 în care Washington a interpretat rolul principal); acum el îl va aborda pe unul dintre cei mai măreți lideri militari din istoria scrisă”.
După cum scria HotNews.ro la momentul respectiv, rolul nu va fi probabil unul lipsit de controverse pentru Washington.
Cert este că Netflix a anunțat la momentul respectiv că regizor al viitorului film va fi Antoine Fuqua, cineastul american care a regizat toate cele 3 lungmetraje Equalizer cu Denzel Washington și cu care a colaborat și la pelicula Training Day din 2001.
Filmul respectiv i-a adus lui Washington al doilea și până acum ultimul Premiu Oscar din cariera sa.
- Te-ar putea interesa și: VIDEO Sir Anthony Hopkins îl joacă pe regele Irod într-un film nou produs de un nume controversat
Nicio veste despre viitorul film de un an
Ca scenarist al filmului cu Washington în rolul lui Hannibal Barca a fost ales John Logan, dramaturgul american care a scris și scenariul primului lungmetraj Gladiatorul, precum și pentru pelicule ca The Aviator, Hugo, Alien Covenant și două dintre filmele James Bond – Skyfall și Spectre.
Deși anunțat cu un an în urmă, nici Netflix, nici Denzel Washington nu au venit de atunci cu alte detalii legate de film. Comentariile făcute acum de actor sugerează însă că filmările la el vor începe abia în vara anului viitor.
Pentru Washington proiectul este foarte probabil unul de suflet, având în vedere că primele zvonuri potrivit cărora el ar urma să îl joace pe generalul Hannibal într-un film au apărut încă din 2002, însă proiectul de la momentul respectiv nu s-a mai materializat.
Gladiatorul II, în care Washington joacă un fost sclav care s-a îmbogățit și plănuiește să controleze Roma, va avea în schimb premiera în cinematografele din România vinerea aceasta, pe 15 noiembrie.
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: