Un roman despre misterul morții lui Ioan Petru Culianu, „o nestemată de nesăbuință literară”
Născut în 1979 la Buenos Aires, multicalificat, studiile universitare de filosofie făcute în orașul natal urmându-le cele de Bizantinologie frecventate la Londra și un doctorat în Literatură comparată obținut la University of North Carolina, autor al unor cărți în care este analizată corporalitatea ființei umane din perspectiva artei, filosofiei și literaturii, profesor universitar în Florida, Pablo Maurette a debutat în roman în anul 2020, odată cu publicarea cărții „La Migracion”, recent apărută și în România, la editura ieșeană Polirom, în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari. Care a optat pentru titlul „Transmigrație”.
Bine primit de critica literară care i-a admirat debutantului îndrăzneala socotită de unii drept „o nestemată de nesăbuință literară”, „Transmigrație” nu oferă o lectură dintre cele mai comode. Sunt multe referințe filosofice nu dintre cele mai la îndemână, autorul se joacă cu spațiul și cu timpul, de la un moment dat încolo cartea dobândește forma lecturii întrerupte. A unui manuscris cine știe cum salvat, expediat nu prea se știe bine de cine și cum, care dă seama despre avatarurile prin care trece un foarte tânăr cercetător preocupat de scrierile lui Giordano Bruno.
Tânărul pe nume Aaron își rezervase vacanta de Crăciunul petrecut la Chicago cufundării într-unul dintre complicatele texte ale binecunoscutului umanist italian. Își făcuse provizii, luase decizia de a comunica măsurat cu lumea exterioară, chiar și cu prietena lui pe nume Priscilla.
O întâmplătoare vizită la o librărie cu orar permanent i-a prilejuit descoperirea unei cărți despre care până atunci nu știa nimic. „The Magical Murder of Professor Culianu”. Scrisă de un anume Alistar Danton, profesor la Universitatea Loyola din Chicago.
Un complex întreg de fapte, începând cu detaliul că opera lui Giordano Bruno a însemnat un obiect de predilecție pentru profesorul Culianu, un fel de conspirație a tăcerii și în privința scrierilor acestuia (cercetările lui Culianu nu apar în nici o bibliografie), și în legătura cu moartea lui misterioasă din luna mai a anului 1991, ipotezele care mai de care mai bizare referitoare la posibilele motive ale scoaterii lui brutale din scenă stârnesc curiozitatea tânărului Aaron.
Acesta decide să își lase studiile doctorale baltă și să scrie o carte, poate chiar să facă un film despre moartea românului. Pusă ba în sarcina unor rămășițe ale fostei Securități, ba a KGB-ului, ba în cea a organizației legionare Fiii lui Avram Iancu, ba în cea a noului regim de la București.
Se pare că Ioan Petru Culianu plănuia să publice textele de propagandă legionară scrise de Mircea Eliade – ceea ce ar fi putut fi un mobil al crimei. Sigur era însă faptul că tot Culianu publica periodic articole cu caracter politic în „Lumea liberă”, publicație condusă de Dorin Tudoran (din motive care îmi scapă prenumele binecunoscutului poet apare transcris Sorin) ceea ce nu era tocmai pe placul noilor servicii secrete controlate de Iliescu și Măgureanu.
După o întâlnire eșuată cu autorul cărții de la care s-a declanșat totul, Aaron hotărăște să aprofundeze problema. Dă peste câteva dischete pe care le vrea decodate, studiază biografia accidentată a lui Culianu, face o vizită de câteva zile la Iași, ocazie cu care vorbește cu un anume Scarlat Callimachi prezentat ca vărul filosofului (ciudată coincidența de nume cu cel al Prințului Roșu), nu izbutește să se întâlnească cu sora filosofului.
Este preocupat de scrierile lui Miron Costin. O cunoaște pe tânăra chelneriță de origine română Amelia și din acest moment încolo ritmul cărții devine tot mai îndrăcit. Aaron are impresia că l-ar fi identificat pe ucigașul lui Culianu, este amenințat cu moartea, se identifică din ce în ce mai puternic cu Culianu.
INTERVIURILE HotNews.ro