Sari direct la conținut

Victimele lui Tate din SUA – doi foști membri ai cultului înființat de „gurul lui Beatles” explică de ce este periculos influencerul anchetat în România  

HotNews.ro
Patrick Ryan, stânga și Joe Kelly. În fundal, gurul Maharishi Mahesh alături de membri Beatles, George Harrison, stânga și John Lennon, în 1967. Foto: AP / Profimedia
Patrick Ryan, stânga și Joe Kelly. În fundal, gurul Maharishi Mahesh alături de membri Beatles, George Harrison, stânga și John Lennon, în 1967. Foto: AP / Profimedia

După ce în tinerețe au făcut parte dintr-o grupare care susținea că oamenii pot levita sau aduce pacea mondială prin meditație, Joe Kelly și Patrick Ryan, din orașul american Philadelphia, îi ajută acum pe alții să scape de cultele abuzive. Unul dintre cazurile la care lucrează este al unui tânăr de 21 de ani, dintr-o familie bogată, care este fascinat de Andrew Tate.

  • Împreună cu psihologi, psihiatri și alți specialiști, Patrick și Joe dezvoltă strategii pentru familiile persoanele care au fost spălate pe creier, astfel încât acestea să scape de sub influența liderilor unor grupuri controversate. 
  • Ce doi au stat de vorbă cu jurnalistul HotNews în Philadelphia.

M-am întâlnit cu Joe Kelly (69 ani) și Patrick Ryan (67 ani) într-o cafenea hipsterească din cartierul unde cei doi locuiesc. Joe și Patrick formează un cuplu și sunt ceea ce se cheamă în limba engleză „cults interventionists” sau „deprogrammers”. Adică ajută oamenii să iasă din cultele abuzive: se spune că „îi deprogramează”, după ce au fost spălați pe creier de lideri carismatici care, de cele mai multe ori, nu sunt altceva decât niște escroci. 

Patrick (stânga) și Joe, în Philadelphia. Foto: Gabriel Bejan / Hotnews

În majoritatea cazurilor, Joe și Patrick sunt chemați în ajutor chiar de familiile celor care ajung sub influența unui astfel de lider. Potrivit unor estimări din 2023, în Statele Unite ar fi active peste 10.000 de culte. Dar nu e doar America pe harta aceasta pentru că cei doi au avut cazuri din Europa până în Australia. Iar în America, Joe și Patrick nu sunt singurii care se ocupă de această activitate. 

Succesul în meseria de „cults interventionist” nu este însă deloc garantat. Joe Kelly îmi spune că din 1992, de când se ocupă cu salvarea oamenilor implicați în culte, a înregistrat eșecuri cam în 40 – 50 % din cazuri. 

Cultul lui Andrew Tate în America

Deși când vorbim despre culte mintea ne duce automat către ideea de religie, în realitate lucrurile sunt mult mai complexe. Andrew Tate, de exemplu, nu este altceva decât liderul unui astfel de cult, chiar dacă nu există nimic religios în ceea ce propovăduiește, după cum consideră Joe Kelly. Și nu este singurul.

Andrew Tate și fratele Tristan la Curtea de Apel București, august 2024. Foto: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Dincolo de acuzațiile penale care i se aduc de către procurorii din România, de trafic de minori, exploatare sexuală a unor femei, spălare de bani și altele, Tate are un impact uriaș asupra tinerilor, chiar și dincolo de Ocean. Sau mai ales aici.

Frații Tate au atât cetățenie americană, cât și britanică, dar s-au mutat în România, pe care o descriu ca fiind „o țară unde corupția este accesibilă tuturor”.

Influența în Statele Unite a unor lideri care propovăduiesc misoginismul extrem nu este deloc întâmplătoare, spune Patrick Ryan. 

Patrick Ryan, fotografie din arhiva personală.

„În SUA există, de exemplu, „Sterling Institute of Relationship” unde tinerii se înscriu pentru a fi învățați să fie „bărbați adevărați”. Iar dacă sunt bărbați adevărați pot să facă sex cu cine vor. Pentru că asta fac bărbații. Iar rolul femeilor este să se supună”, îmi explică Patrick Ryan.  

Cei doi povestesc că lucrează chiar în acest moment cu un tânăr din Philadelphia pe care părinții doresc să-l scoată de sub influența lui Andrew Tate și a grupurilor de pe internet care urmează învățăturile fostului kickboxer, mutat în România. 

Tânărul care a început să-și numească propria mamă „nenorocită”

I-am rugat pe Joe și Patrick să-mi dea câteva detalii despre cazul la care lucrează.

Este vorba despre un tânăr dintr-o familie bogată, cu un tată cunoscut în SUA. Numele și celelalte date de identificare sunt confidențiale, îmi explică cei doi. 

Tânărul în vârstă de 21 de ani a fost trimis la una din școlile bune din SUA. 

„La un moment dat, băiatul a început să bea și să se uite la video-uri cu Andrew Tate. A abandonat școala, după ce i s-a inoculat ideea că „nu ai nevoie de o universitate obișnuită, nu ai ce învăța acolo. Eu am fost la universitate și este inutilă, îți spunem noi ce ai nevoie pentru a avea succes în viață”. Așa i-au spus așa-numiții „life coaches” pe care îi urmărea”, povestește Patrick. 

Mai grav este însă faptul că, din aceste video-uri, tânărul a învățat că femeile sunt „nenorocite” („bitches”) și a început să o trateze inclusiv pe maică-sa în acest mod.

„Îi spunea ceva, de genul, „nenorocita dracului, dă-mi de mâncare!””, mai spune Patrick. 

După ce au fost angajați de familie să-l readucă la normal pe tânăr, cei doi intervenționiști au realizat că problema băiatului este complexă. Și asta pentru că tatăl avea față de mama băiatului un comportament similar. 

„Tatăl îl considera un prinț și-l învățase să se poarte ca atare. Îi pusese cardurile bancare la dispoziție pe care acesta le folosea la discreție, în cluburi, pe prostituție și așa mai departe”. 

Din constatările celor doi, de multe ori oamenii aderă la grupuri periculoase pentru că problemele vin din familie. Iar o parte din munca lui Joe și Patrick înseamnă terapie cu familiile, care trebuie transformate în medii sigure, unde victimele să se întoarcă în siguranță. 

„Trebuie să creăm un mediu stabil, cu acces la ajutor pentru probleme de sănătate mintală, un loc sănătos. Pentru că, altfel, grupurile periculoase devin mai atractive, iar victimele se întorc acolo”.

„Cum decurge în acest moment extragerea tânărului de sub influența lui Tate?”, i-am întrebat pe intervenționiști.

Patrick spune că procesul este unul în derulare, dar că mediul în care trăiește tânărul este unul greu: a abandonat școala, stă acasă, iese cu multe femei pe care le tratează ca „păpușele”. Așa cum a fost învățat în școlile online promovate de frații Tate. 

Joe Kelly, fotografie din arhiva personală

Joe este de părere că învățăturile lui Andrew Tate se apropie de ideea de patriarhat, care poate fi regăsită în Vechiul Testament sau în islamul fundamentalist. 

„În mintea lor, societățile liberale de tip woke au creat aceste femei care au statut egal cu al bărbatului, când, prin natura lor, bărbații sunt mai puternici și ar trebui să dețină controlul”, îl completează și Joe. 

Dar cine sunt Joe și Patrick și cum au ajuns în poziția în care să-i ajute pe alții să iasă de sub controlul unor lideri?  

Pat și Joe într-o fotografie din tinerețe.

Cei doi oameni cu care m-am întâlnit zilele trecute la cafeneaua „ReAnimator” din Philadelphia au fost la rândul lor implicați în culte. Povestea lor începe cu mulți ani în urmă, când nu exista internet, iar influența televiziunii era una copleșitoare. 

Atât Joe, cât și Patrick au făcut parte în anii ’70 din grupul „Transcendental Meditation” fondat de un guru indian, faimos la vremea respectivă.

Maharishi Mahesh în timpul unui curs cu studenți, la Forumul Facultății de Drept de la Harvard din Cambridge, Massachusetts, ianuarie 1968. Foto: Bill Chaplis / AP / Profimedia

„În 1975, eram în liceu, aveam 17 ani, când l-am văzut la televizor pe Maharishi Manesh, cunoscut drept „gurul formației Beatles”. Acesta promova beneficiile meditației, alături de actori cunoscuți precum Burt Reynolds, Clint Eastwood și alții. Pe vremea aceea, Centrul TM („Transcendental Meditation”), fondat de Maharishi, avea mare succes în America. Adulți cu toate profesiile, de la avocați, medici, la femei casnice, mergeau acolo să fie învățați cum să mediteze și să aducă pacea mondială. Mulți veneau din zona Woodstock, hippies etc”, își amintește Patrick. 

Intervenționistul spune că profesorul de la liceu l-a încurajat să meargă la cursurile de meditație, unde a avut-o ca profesoară chiar pe sora actriței Mia Farrow, Prudence. Iar aceasta din urmă l-a îndrumat către Maharishi University, fondată de celebrul guru. 

Patrick își amintește acum că la universitate, timp de două luni la rând urma cursuri normale cu profesori renumiți, apoi timp de o lună trebuia să se dedice exclusiv tehnicilor Maharishi care presupuneau meditație și petrecerea timpului singur, 7 zile pe săptămână, 24 de ore din 24. 

Patrick, în timp ce era la Universitatea Maharishi.

Oamenii pot zbura sau trece prin ziduri

Lucrurile au luat-o razna în 1977 când Maharishi a anunțat că oamenii pot avea puteri supranaturale: pot levita, trece prin ziduri, deveni invizibili etc. 

„Erau oameni faimoși care susțineau asta, printre care, de exemplu, Brian Josephson care a luat în 1973 premiul Nobel pentru fizică”, mai povestește Patrick.

Evident însă că nimeni nu a reușit să capete respectivele puteri supranaturale, dar, povestește acum fostul membru al cultului lui Maharishi, sistemul era de așa natură încât să te facă să crezi că nu este decât vina ta dacă nu reușești să zbori.  

„Prieteni de-ai mei au fost trimiși în zone de conflict precum Mozambic, Liban, Somalia, ca să mediteze și să oprească mental războaiele de acolo. După aceea, oamenii lui Maharishi produceau cercetări care demonstrau că, într-adevăr, războaiele s-au oprit, criminalitatea a scăzut, piața bursieră a crescut, datorită meditației acestor grupuri de oameni. Deci, iată, metoda funcționează”, mai spune Patrick. 

Intervenționistul spune că a început să realizeze ceea ce i se întâmplă atunci când tatăl său i-a cerut s-o ajute pe una dintre surorile sale care, la rândul ei, intrase într-un cult creștin ce se numea „Drumul internațional” și rupsese orice legătură cu familia.

„Am chemat o femeie care făcuse și ea parte din acest grup ca să vorbească cu sora mea și astfel să o convingă că este vorba despre o înșelătorie. În timp ce vorbea cu sora mea, am gândit „wow, asta mi s-a întâmplat și mie la Universitatea Maharishi când am ajuns să cred că voi salva lumea zburând”, explică Patrick.

Am fost curios care a fost, în opinia lor, miza acestui cult și a acestei universități (care există și în prezent). Patrick și Joe spun că este vorba despre putere și bani. 

„Când a venit în SUA, în 1958, Maharishi nu avea niciun ban, iar când a murit avea o avere de peste un miliard de dolari.” Compania Maharishi a apărut și dezvăluirile Panama Papers cu banii ascunși în offshore-uri.

Ce face mai exact un „cults intervention specialist”?

Joe în timpul unui workshop

Joe Kelly spune că în principiu ajută familiile să dezvolte strategii, împreună cu psihiatri, psihologi și altfel de specialiști, pentru a comunica cu persoanele dragi care s-au implicat în aceste grupuri controversate. 

„Nu este o procedură standard, diferă de la caz la caz, dar punem cam 85 de întrebări pentru a vedea dacă suntem potriviți să-i ajutăm. Apoi, dacă ajungem la concluzia că ne putem implica, facem o evaluare, care durează cam opt ore, de tipul „de unde vii, care e relația cu membrii familiei etc. Intervievăm și membrii familiei să vedem care este dinamica între aceștia”, explică Joe cum decurg primele interacțiuni cu cei care au fost victimele unui cult abuziv. 

Patrick la o conferință.

Cei doi spun că apelează la tot felul de specialiști care să-i ajute în demersul lor pentru că și cultele sunt foarte diferite. De exemplu, în cazuri de „sex cults”, apelează la experți specializați în terapie sexuală. 

Sunt curios dacă Joe și Patrick au nevoie de licență pentru activitatea lor și pe câți oameni au ajutat în activitatea lor. Îmi spun că nu trebuie să se autorizeze, atâta vreme cât ajutorul de specialitate acordat victimelor și familiilor acestora vine de la oameni cu pregătirea necesară. 

„Serviciile pe care le facem pentru familiile care apelează la noi nu sunt deloc ieftine pentru că experții la care apelăm nu sunt ieftini. Pe lângă acestea însă facem voluntariat pentru organizații non-profit și, de asemenea, ținem workshop-uri online pentru familii care nu-și pot permite să plătească aceste sume”, explică Patrick care estimează că „sute de oameni pe an” beneficiază într-o formă sau alta de ajutorul lor. 

Cum au ajuns să lucreze cu membri QAnon

Patrick povestește că, în ianuarie 2020, a început să primească telefoane de la familii ale căror rude intraseră în așa-numitele „rabbit holes”, specifice celor din QAnon. Sintagma se referă la situațiile în care unele persoane cad pradă unor conspirații și se izolează de ceilalți apropiați, de obicei pe motiv că aceștia „nu-i înțeleg”. 

„De exemplu, una dintre aceste persoane era o mamă trecută de 50 ani, de profesie medic, care se uita la video-uri despre conspirații, de genul „pizza gates” sau altele mai trăznite care spuneau că oricine poartă pantofi roșii este conectat la Vatican sau este controlat de pe altă planetă.

Femeia intrase într-un stadiu maniacal, nu mai dormea noaptea, se uita numai la video-uri și a ajuns chiar să scrie unui ziar local despre aceste conspirații”, povestește Patrick.


QAnon a preluat mitologii, teorii conspiraționiste vechi, cum ar fi Potocoalele Înțelepților Sionului, un fals inventat de rușii din Imperiul țarist pentru a justifica uciderea evreilor, mai explică Patrick și Joe.

De ce ajung oamenii să fie implicați în culte?

Joe Kelly împreună cu liderul unui cult, Swami Prakashanand Saraswati, în 1987. Acesta a fost condamnat pentru abuz sexual cu minori, dar a fugit in Mexic. Imagine din arhiva personală a lui Joe și Patrick

Îi întreb pe Patrick și pe Joe de ce cred că ajung oamenii să fie implicați în aceste culte. Ce nevoi au și nu și le pot acoperi altfel?

Patrick spune că, din experiența sa, nu contează nici averea, nici educația sau inteligența unei persoane. 

„În general, nu sunt mulțumiți de viața lor și vor una mai bună. Încep să citească despre alți oameni care au fost ajutați de anumiți „guru”, merg la seminarii fără să știe care este agenda respectivului seminar. Dar de multe ori, problemele sunt în familie”, explică Patrick.

În ceea ce privește diferențele dintre cultele din anii ’80, ’90, și cele de astăzi, cei doi intervenționiști  spun că înainte de apariția internetului numărul membrilor unui astfel de grup era mult mai mare, 10 milioane de oameni, „cum ar fi scientologii, de exemplu”.

„Acum grupurile sunt mult mai mici, pentru că oamenii pot da căutare pe Google și să afle lucruri despre respectivul grup sau lider: „uite, există o problemă aici”, spune Patrick.

Joe crede că „estetic” este cuvântul care definește cel mai bine activitatea lor pentru că ceea ce fac cel mai mult este să ajute familiile să înțeleagă de ce unii membri apreciază un lucru anume, pe care ei nu-l pot înțelege. Numai astfel pot reuși să fie convingători față de cei care au fost seduși de un anumit cult.  

„Dacă vii la mine acasă și vezi un tablou pe perete și spui „ce pictură urâtă”, atunci unde ajungem? În schimb dacă spui „ce compoziție interesantă, dar mă întreb de ce a vrut artistul să facă asta?”, atunci este cu totul altceva. Noi încercăm să învățăm familile să aprecieze ceea ce apreciază cei dragi și atunci vor avea șanse de reușită”, încheie Patrick. 

Mai multe informații despre activitatea lui Joe Kelly și Patrick Ryan pot fi aflate de pe site-urile lor, cultrecovery101.com, cultmediation.com și cultnews101.com

INTERVIURILE HotNews.ro