Sari direct la conținut

VIDEO Putin a anunțat cu ce nou tip de rachetă a atacat Ucraina / Avertisment pentru Occident: „Rusia își rezervă dreptul”

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Alexei Druzhinin / TASS / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: Alexei Druzhinin / TASS / Profimedia

Vladimir Putin a anunțat că Rusia a lansat o rachetă balistică experimentală, cu rază medie de acțiune, asupra unui amplasament militar din orașul ucrainean Dnipro și a afirmat că Moscova „are dreptul” să atace țările occidentale care furnizează Kievului arme cu rază lungă de acțiune.

Rusia a lansat astăzi un atac cu rachete balistice hipersonice cu rază medie de acțiune asupra unei instalații militare ucrainene, a declarat Vladimir Putin, joi seară, într-un discurs către naţiune.

El a afirmat că acțiunea Rusiei a fost un răspuns la faptul că Statele Unite și Marea Britanie au permis Ucrainei să tragă cu rachete cu rază lungă de acțiune de fabricație americană și britanică asupra teritoriului Rusiei.

  • „Ca răspuns la utilizarea armelor americane și britanice cu rază lungă de acțiune, la 21 noiembrie a.c., forțele armate rusești au lansat un atac combinat asupra uneia dintre instalațiile complexului militar-industrial al Ucrainei”.
  • „În condiții de luptă, a fost testat, printre altele, unul dintre cele mai noi sisteme rusești de rachete cu rază medie de acțiune. În acest caz, o rachetă balistică dintr-un echipament hipersonic fără încărcătură nucleară”.
  • „Astfel, Rusia a efectuat teste de luptă ale sistemului de rachete hipersonice „Oreşnik”, ca răspuns la acțiunile agresive ale țărilor NATO împotriva Rusiei”, a susținut Putin în discursul său difuzat de televiziunea de stat rusă.

„Rusia își rezervă dreptul”. Amenințarea lui Putin către țările occidentale

Liderul de la Kremlin a avertizat Occidentul că Moscova ar putea lovi instalațiile militare ale oricărei țări ale cărei arme sunt folosite împotriva Rusiei.

„Rusia își rezervă dreptul de a folosi (astfel de) arme împotriva unor ținte din țările care permit ca armele lor să fie folosite împotriva țintelor rusești”, a afirmat Vladimir Putin, în cea mai explicită amenințare a sa de a ataca țările occidentale ce au furnizat ajutor militar Ucrainei de când Rusia a lansat invazia pe scară largă în țara vecină în februarie 2022, după cum notează The Guardian.

Potrivit lui Putin, Occidentul e cel care escaladează războiul din Ucraina permiţând Kievului să lovească Rusia cu rachete cu rază lungă şi că acest conflict a căpătat „elementele unui conflict global”.

El a mai spus că atacurile asupra Rusiei cu arme occidentale nu vor schimba rezultatul „operațiunii militare speciale” a Rusiei și că Moscova va „răspunde simetric” la orice „escaladare”.

O nouă escaladare în războiul dus de Rusia

Kievul denunțase joi dimineață că racheta lansată de Rusia în atacul din zori asupra oraşului Dnipro, unde a lovit infrastructură critică, între care uzina constructoare de rachete şi tehnologie spaţială Iujmaş, ar avea toate „caracteristicile” unei rachete balistice intercontinentale (ICBM).

Atacul intervine pe fondul unei noi escaladări în războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, după ce SUA au permis la sfârşitul săptămânii trecute Kievului să utilizeze rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS, pe care i le-a furnizat, împotriva unor ţinte în profunzimea teritoriului rus, iar Moscova a ameninţat că va reacţiona în mod adecvat.

În acest context, preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat marţi varianta revizuită a doctrinei militare nucleare a Rusiei care îi permite să răspundă cu arme nucleare chiar şi când teritoriul său e atacat cu arme convenţionale, inclusiv de către un stat non-nuclear, susţinut de o putere nucleară, într-o aluzie directă la SUA.

ICBM reprezintă arme strategice concepute pentru a transporta focoase nucleare şi constituie o parte importantă a arsenalului de descurajare nucleară al Rusiei.

„Rusia lui Putin s-a degradat la statutul Coreei de Nord”

Ministerul ucrainean de Externe a lansat joi un apel către comunitatea internaţională să reacţioneze rapid la utilizarea de către Rusia a unui „nou tip de armament”, deşi nu a precizat dacă s-a confirmat în cele din urmă că a fost vorba de o rachetă balistică intercontinentală în atacul asupra oraşului Dnipro.

„Facem apel la comunitatea internaţională şi la fiecare lider, la fiecare stat care respectă Carta ONU să reacţioneze imediat la utilizarea de către Rusia a unui nou tip de armament”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Gheorghi Tihii, în timpul unui briefing de presă la Kiev.

„Dacă se confirmă că a fost utilizată în mod specific o rachetă balistică intercontinentală, atunci credem că se poate spune că Rusia lui Putin s-a degradat la statutul Coreei de Nord, care din când în când… lansează destul de regulat astfel de rachete, înspăimântându-şi vecinii, înspăimântând lumea”, a mai spus el.

Într-o primă reacţie, preşedintele Volodimir Zelenski a explicat că experţii ucraineni lucrează pentru a stabili cu certitudine tipul de armament folosit de Rusia joi la Dnipro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro