Sari direct la conținut

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac. „I-a adus și aruncat peste stânci”

HotNews.ro
O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac. „I-a adus și aruncat peste stânci”
Sursa foto colaj: Facebook / Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu

O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Femeia a fost complet îngropată în zăpadă, fiind salvată de angajaţii unui hotel din zonă, în timp ce bărbatul a fost parţial acoperit și a suferit o fractură de gleznă, anunță Salvamont Sibiu.

„Astăzi, echipele Salvamont Sibiu au intervenit în urma unei avalanşe produse în partea superioară a zonei Bâlea Lac, care a surprins două persoane ce intenţionau să urce spre Lacul Capra pentru a campa”, a transmis, sâmbătă, Salvamont Sibiu.

Cele două persoane, o femeie de 49 de ani şi un bărbat, erau echipate pentru iarnă, „însă avalanşa i-a adus şi aruncat peste stânci, oprindu-se în apropierea Cabanei Bâlea Lac”, au spus salvamontiștii.

Femeia a fost complet îngropată sub zăpadă, fiind salvată de angajaţii hotelului din zonă.

„După ce a fost încălzită, aceasta a acuzat o durere la genunchi, dar se află în afara oricărui pericol. Bărbatul, aflat la aproximativ 50 de metri mai sus, a fost parţial acoperit de zăpadă. El a suferit o fractură la gleznă şi o plagă tăiată la membrul stâng”, a mai transmis Salvamont Sibiu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro