Sari direct la conținut

Marcel Ciolacu, de Ziua Constituției: Legea fundamentală rămâne garantul stabilităţii vieţii politice / Călin Georgescu: Astăzi nu mai este nimic constituţional în România

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, de Ziua Constituției: Legea fundamentală rămâne garantul stabilităţii vieţii politice / Călin Georgescu: Astăzi nu mai este nimic constituţional în România
Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat duminică, într-un mesaj transmis de Ziua Constituţiei, că Legea Fundamentală rămâne garantul stabilităţii vieţii politice şi instituţionale.

„De Ziua Constituţiei, reafirm angajamentul Guvernului pentru promovarea principiilor constituţionale şi pentru susţinerea arhitecturii instituţionale care să garanteze respectarea Legii fundamentale”, a declarat prim-ministrul, în mesajul său, publicat pe site-ul Guvernului.

„Astăzi, cu atât mai mult, Legea fundamentală rămâne garantul stabilităţii vieţii politice şi instituţionale, echilibrului păcii sociale a naţiunii şi menţinerii drumului nostru european şi euroatlantic”, a adăugat liderul PSD.

Potrivit acestuia,România are nevoie de legi şi de instituţii puternice „pentru a-şi apăra libertatea, pacea şi viitorul”.

Anterior, și președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Constituției, în care spune că „în fața provocărilor de orice natură”, românii au responsabilitatea să rămână uniți în apărarea democrației.

Președintele a adăugat că astăzi, când celebrăm Ziua Constituției, „temelia statului nostru democratic și a drepturilor fundamentale, ne aflăm într-un moment de profundă responsabilitate față de valorile care ne caracterizează ca națiune”.

Șeful statului a amintit de aderarea României la NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Acestea sunt „fundamentate pe democrație și statul de drept, sunt direcții constituționale ireversibile, garanții ale valorilor înscrise în Constituție și expresia voinței cetățenilor români de a conferi stabilitate în plan politic, militar și economic statului nostru”.

Despre Ziua Constituției a vorbit dimineață și Călin Georgescu, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale anulate, vineri, de Curtea Constituțională a României (CCR). El s-a prezentat, în jurul orei 8, împreună cu mai mulţi susţinători, în faţa unei clădiri din Mogoşoaia în care ar fi urmat să funcţioneze o secţie de votare.

„Astăzi este ziua Constituţiei. Am venit doar cu flori şi cu rugăciune, pentru că este trist să constatăm că au fost anulate valorile fundamentale ale poporului român în acest document de cea mai importantă valoare, şi anume dreptul la democraţie şi dreptul la vot necondiţionat. Astăzi este ziua Constituţiei şi nu mai este nimic constituţional în România”, a afirmat Georgescu.

„Sunt aici în numele democraţiei şi am să fiu mereu. Este doar un simbol, nu chem pe nimeni să facă nimic, este pur şi simplu un moment de reculegere. În acelaşi timp, astăzi, aşa cum ştiţi, trebuia să fie turul doi al alegerilor prezidenţiale. Acest vot a fost anulat şi, practic, anulând democraţia nu se anulează însăşi libertatea noastră. Vom continua, în acelaşi mod paşnic, în acelaşi mod democratic, pentru a ne recâştiga, din nou, ceea ce am câştigat cu trudă şi cu jertfă în decembrie 1989 şi în toţi aceşti 35 de ani”, a mai susținut Călin Georgescu.

INTERVIURILE HotNews.ro