Director din cadrul Ministerul Transporturilor, reținut pentru luare de mită și constituire de grup infracțional organizat
Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu, a informat, miercuri, DNA. Grupul infracțional a avut ca scop achiziționarea a patru nave în valoare de aproximativ 85.000.000 lei. Manole Daniel ar fi fost recompensat cu 2.000.000 lei.
UPDATE Daniel Manole va fi revocat joi din funcţie, au anunţat miercuri seara reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (Agerpres)
Ministerul precizează că acesta era în funcţie din 2020, iar navele la care fac referire procurorii au fost cumpărate în anii trecuţi.
”Am văzut într-un comunicat al DNA că a fost pus sub acuzare şeful acelei agenţii care ar trebui să salveze oamenii de pe mare, dacă vă aduceţi aminte cel cu barca care nu a reuşit să iasă din port, când s-a scufundat acel vapor ucraiean. Noi, în paralel, asta face concidenţa, avem chiar acolo un corp de control pe tema – pentru că m-am uitat şi m-a înfuriat atunci când acea navă nu a putut să meargă la intervenţie – şi mi s-a spus că nu poate să meargă pe vreme rea. Păi cum, noi cumpărăm şi dăm zeci de milioane pe o navă care, pe vreme rea, când ai nevoie să faci intervenţia, nu poate ieşi din port?”, a afirmat Cătălin Drulă, miercuri seară, la Antena 3, potrivit News.ro.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iunie 2021, a lui Daniel Manole, director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită, dar şi a trei administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.
De asemenea, anchetatorii precizează că în dosar a mai fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de un alt om de afaceri, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada septembrie-noiembrie 2020, Daniel Manole, în calitate de director ARSVOM, împreună cu celelalte persoane, ar fi constituit un grup infracţional care ar fi avut ca scop achiziţia, cu fraudarea legislaţiei primare în materie, de către instituţia pe care o conducea, a unui număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).
”Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiți la recepția finală. De menționat este faptul că, societatea câștigătoare a licitației doar „ar fi mimat” construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia. Pentru contribuția sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele”, arată comunicatul DNA.
La data de 30 iunie 2021, Manole Daniel și doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar restul cu propunere de luarea a măsurii arestului la domiciliu.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.