Noua taxă pentru permisul de conducere internațional, de 25 de ori mai mică decât înainte. Cine emite acum carnetul
În octombrie 2024, a fost modificată legislația care reglementează eliberarea de permise internaționale de conducere (PIC). Singura instituție care emitea permise de conducere internaționale era Automobil Clubul Român (ACR), care cerea o taxă de membru de 1.150 de lei în care intră și taxa unui permis internațional valabil un an. Această atribuție îi revine acum și Direcției Generale de Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).
DGPCI emite permisele internaționale de conducere de la începutul lunii octombrie, „în scopul facilitării accesului cetățenilor la documente oficiale necesare pentru circulația în afara granițelor”. Taxa pentru un permis internațional este de 46 de lei, adică de 25 de ori mai puțin decât taxa ACR.
Ce e permisul internațional de conducere?
Permisul de conducere internațional este un document care traduce un permis de conducere național în șapte limbi diferite: engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă, greacă și arabă. El este recunoscut în peste 170 de state din lume. Acest tip de permis este cerut prin Convenția de la Viena din 1968, care reglementează circulația rutieră.
Șoferii români care călătoresc în alte state decât cele din Uniunea Europeană au nevoie de un PIC, pentru a putea conduce și pentru a închiria mașini sau scutere.
Totuși, el nu înlocuiește permisul național, motiv pentru care, la deplasările în alte țări, un șofer are nevoie de ambele documente.
Pentru a obține un permis de conducere internațional, cetățenii trebuie să trimită o solicitare și o poză cu actul de identitate și cu dovada de achitare a taxei de 46 de lei.
Cererile se pot depune și la Serviciile Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule, care va solicita emiterea lui de către DGPCI. Valabilitatea unui PIC emis de DGPCI este de trei ani. Permisele internaționale emise de ACR au valabilitate un an.
Taxa ACR are „avantaje și facilități”
DGPCI a explicat că motivul pentru care ani la rând permisul internațional a fost emis doar de ACR a fost „lipsa cadrului legislativ necesar”. Totuși, cetățenii pot, în continuare, să solicite permise de conducere internaționale de la ACR.
„În România, până în acest an, permisul de conducere internațional a fost eliberat numai de către Automobil Clubul Român”, a transmis DGPCI într-un răspuns pentru HotNews.
Pentru a obține un permis de la Automobil Clubul Român, o persoană trebuie să achite 1150 de lei, care acoperă taxa de membru și taxa pentru PIC.
În această taxă de membru sunt incluse anumite beneficii și cupoane pentru membri, precum asistență de depanare gratuită și platformă pentru mașinile imobilizate, pe o distanță prevăzută, verificarea tehnică generală gratuită a mașinii sau asistență juridică, conform informațiilor de pe site-ul ACR.
Cei care nu doresc alte servicii, în afară de PIC, trebuie să achite aceeași taxă.
Reporterul HotNews.ro a încercat să ia legătura cu Automobil Clubul Român pentru a obține mai multe informații despre taxa de membru și despre „avantajele și facilitățile” pe care le oferă, însă ACR nu a răspuns solicitărilor.
Cât costă permisele internaționale în alte țări
În Germania, potrivit portalului federal, taxa pentru permisul internațional este de 20 de euro, echivalentul a 100 de lei. Marea Britanie cere o taxă de 33 de lei, pentru un permis valabil trei ani.
În Bulgaria, pentru un PIC, șoferii trebuie să plătească o taxă de aproximativ 13 lei, pentru un document valabil doi ani, conform informațiilor de pe site-ul Ministerului de Interne, în timp ce în Ungaria, taxa este de aproape 30 de lei.