Lider din PNL, dezvăluire despre candidatura lui Nicușor Dan: „Nu ni s-a cerut sprijinul și nu i s-a oferit”
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL și primar al Sectorului 6, a declarat luni seară, la Digi24, că liberalii au fost puși „în fața unui fapt împlinit”, în legătură cu candidatura lui Nicușor Dan, afirmând că partidul nu a fost consultat înaintea anunțului primarului general al Capitalei.
Într-o intervenție la Digi24, Ciucu a precizat că PNL nu a fost implicat în această decizie și că nu i s-a cerut sprijinul pentru candidatura primarului general.
„Noi am primit astăzi un telefon de la domnul primar general prin care ne anunța de intenția domniei sale. Nu ni s-a cerut sprijinul și nu i s-a oferit, doar am fost puși în temă”, a declarat Ciprian Ciucu.
„Noi acum discutăm despre găsirea unui candidat comun, inclusiv poate cu cei de la USR și cu cei de la PSD, și apare un candidat care nu a vorbit cu nimeni, care nu s-a coordonat cu nimeni și care, pentru a nu știu câta oară, ne pune în fața unui fapt împlinit. Modul acesta impredictibil de a face politică, de a nu discuta, de a încolona, este dificil de digerat”, a mai spus Ciucu.
Edilul de sector a mai spus că în acest moment așteaptă să se poziționeze „colegii de la USR cu privire la candidatura lui Nicușor Dan, pentru că acolo, în primul rând, trebuie să se dea un răspuns.