Sari direct la conținut

Incendiu puternic la Piaţa Matache din Capitală. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum

HotNews.ro
Incendiu puternic la Piaţa Matache din Capitală. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum
Incendiu la Piața Matache din București. Foto ISU Bucureşti-Ilfov

Un puternic incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la mai multe magazine din Piaţa Matache din Sectorul 1 al Capitalei. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum, transmis ISU Bucureşti-Ilfov, citat de News.ro.

 ”Este vorba despre o clădire plan parter, tip hală, compartimentată cu panouri sandwich. Datorită posibilităţilor de propagare şi necesarul asigurării unui volum de apă suficient au mai fost alertate alte 6  autospeciale de stingere cu apă şi spumă”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Pompierii au intervenit iniţial cu 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi Detaşamentul Special de Salvatori. Ulterior, numărul autospecialelor a fost suplimentat.

Din cauza degajărilor mari de fum a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populaţiei.

A fost emis un mesaj RO-ALERT. Foto News.ro

Până în prezent, nu au fost identificate persoane care să fi fost surprinse de incendiu.

INTERVIURILE HotNews.ro