Sari direct la conținut

VIDEO În ajunul Crăciunului, Rusia a lovit cu rachetă un bloc de apartamente din Krivoi Rog. Cel puțin un mort și 14 răniţi

HotNews.ro
Război în Ucraina
După un atac al rușilor asupra Krivoi Rog. Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 au fost rănite marţi într-un atac rusesc asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au informat autorităţile locale, citate de AFP.

Potrivit şefului administraţiei militare din Krivoi Rog, Oleksandr Vilkul, atacul rusesc cu rachetă a lovit o clădire rezidenţială din acest oraş care avea 600.000 de locuitori înainte de război.

„În timp ce restul lumii sărbătoreşte Crăciunul, ucrainenii continuă să sufere atacuri neîncetate din partea ruşilor”, a scris pe Telegram comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmytro Lubinets.

„Numărul răniţilor a urcat la 14, între care un copil. O persoană a murit”, a indicat poliţia naţională.

Krivoi Rog a fost frecvent ţinta atacurilor aeriene ruseşti de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022. Oraşul se află la aproximativ 80 de kilometri de linia frontului.

INTERVIURILE HotNews.ro