Sari direct la conținut

Orban, replică pentru Cîțu: Eu sunt un garant al menţinerii coeziunii în Coaliţie

HotNews.ro
Orban, replică pentru Cîțu: Eu sunt un garant al menţinerii coeziunii în Coaliţie

Președintele PNL, Ludovic Orban a declarat, joi, că el este un garant al menţinerii coeziunii în această coaliţie. Declarația liderului PNL a venit în urma întrebării referitoare la afirmațiile adversarului său Florin Cîţu care a spus că dacă ar fi preşedinte al PNL coaliţia de guvernare ar funcţiona mai bine.

„Eu am fost şeful echipei de negociere, în calitate de preşedinte al PNL, negocieri care într-adevăr au fost dificile, dar în urma lor am reuşit formarea coaliţiei, învestirea Guvernului (…) Am participat la toate negocierile în coaliţie. Împreună, trebuie să recunoaştem după nişte negocieri extrem de lungi şi de dificile, am convenit asupra unei forme finale privind PNRR, formă care a fost transmisă la Bruxelles. Sigur va fi în continuare obiectul discuţiilor, negocierilor cu întreg Guvernul României şi Comisia Europeană. De asemenea, am depăşit un moment de criză ca urmare a intervenţiei mele în calitate de preşedinte al PNL. Eu sunt mai degrabă un garant am menţinerii coeziunii în această coaliţie”, a declarat Ludovic Orban la Parlament.

Declarația liderului PNL este o replică la afirmațiile lui Florin Cîțu că este momentul ca „PNL să facă un pas spre o conducere nouă, europeană” și că în coaliție lucrurile ar fi tranșate mai simplu dacă ar fi el președintele PNL”.

Tot în conferința de presă de la Parlament, Orban a ținut să precizeze că cei 17 președinți de filiale județene care au fost alături de Florin Cîțu la anunțul oficial al acestuia privind intrarea în competiția internă din PNL, aceștia nu i-au reprezentat pe membrii filialelor respective.

”În câteva filiale, voința organizațiilor a fost exprimată prin voturi de susținere a candidaturii mele. Președinții care au fost în poză au fost în poză, nu i-au reprezentat pe colegii lor din filialele respective care și-au exprimat o altă opțiune. În acea poză sunt 17 președinți de filiale. În nici una din filialele acestea nu se dăduse un vot de susținere pentru Florin Cîțu și în 5 dintre ele se dăduse un vot pentru mine”, a spus Ludovic Orban.

Liderul liberalilor a mai adăugat că între el şi actualul premier va fi o competiţie de proiecte pentru şefia partidului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro