Atac armat în fața unui bar din Toronto. Cel puțin 12 persoane au fost rănite / Suspectul este căutat de poliție
Cel puţin 12 persoane au fost rănite, după ce un bărbat cu cagulă a deschis focul în fața unui bar din districtul Scarborough, la est de centrul orașului Toronto, a anunţat poliția, citată de CNN.
Patru dintre persoanele rănite au răni care nu le pun viața în pericol, însă amploarea rănilor celorlalţi este necunoscută în acest moment, au declarat poliţiştii.
Presupusul atacator este încă în libertate. Suspectul purta o cagulă neagră și a fost văzut fugind cu o maşină argintie, a declarat poliția.
Primarul orașului Toronto a declarat că „toate resursele necesare” sunt desfășurate în urma atacului armat.
„Sunt profund tulburată să aud relatări despre un schimb de focuri la un pub din Scarborough”, a scris Olivia Chow, primarul oraşului Toronto, într-o postare pe X.
