CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie, spune Bolojan
- Andrei Georgescu
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă de la Palatul Cotroceni, că CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie.
”Din discuţia pe care am avut-o cu colegii care gestionează această problemă, CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie”, a spus preşedintele într-o conferinţă de presă, când a fost întrebat dacă s-a stabilit data convocării CSAT.
Ilie Bolojan a precizat că, în acest sens, cu câteva zile înainte de şedinţă, va fi pusă la dispoziţie ordinea de zi, el precizând că în principal sunt chestiuni care ţin de partea militară şi pe partea de apărare.
Anterior, pe 6 martie, acesta declarase că o reuniune a Consiliului Suprem de Apărarii a Țării va fi convocată pe aspecte care ţin de securitate şi apărare, după reuniunea şefilor de stat major ai armatelor ţărilor europene.
Tot atunci, el a precizat că ședința CSAT nu va viza aspecte care ţin de anularea alegerilor prezidenţiale, fiindcă nu există niciun element suplimentar care să ducă la o convocare pe acest subiect.
