Autoritățile recunosc pentru prima dată că România nu va reuși să vaccineze 5 milioane de oameni până la 1 iunie
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a recunoscut miercuri seară că este puțin probabil ca obiectivul stabilit de premierul Florin Cîțu, respectiv vaccinarea a 5 milioane de persoane până la sfârșitul lunii mai, să poată fi atins. Până acum, premierul și chiar președintele țării vorbeau de această țintă. Cițu mai spera, cel puțin până cu o zi înainte, când a transmis un mesaj de încurajare a vaccinării – ”5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. România, știu că putem!”. Potrivit lui Gheorghiță, în schimb, ținta de 5 milioane va fi atinsă ”cu siguranță” în prima parte a lunii iunie. Totodată el a explicat că imunitatea cumulată – imunitatea obţinută prin vaccinare şi prin boala naturală – este la circa 35-40%.
„Uitându-mă la ritmul de vaccinare din ultimele două săptămâni şi în mod deosebit la numărul de persoane care s-au vaccinat cu doza unu, predicţia ne arată că este puţin probabil să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate la 31 mai, însă cu siguranţă în prima parte a lunii iunie vom ajunge la acest obiectiv. Însă partea la care m-aş uita în mod deosebit este legată de evoluţia din punct de vedere al pandemiei, care este una foarte bună. România este în scenariul verde cu o rată medie de incidenţă a cazurilor de 0,71, ceea ce este foarte bine”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, miercuri seară, la Digi 24, potrivit News.ro.
Conform acestuia, rata de acoperire vaccinală medie la nivel naţional cu cel puţin o doză de ser este de aproximativ 23%.
„Categoric, observăm şi noi în România beneficii legate de campania de vaccinare, cu siguranţă că imunitatea cumulată – imunitatea obţinută prin vaccinare şi prin boala naturală – probabil că este mult mai mare decât 23%, probabil că depăşeşte deja 30-35%. Elementul care conduce în mod deosebit la controlul epidemiei este legat de rata de acoperire vaccinală în marile oraşe, în municipii, unde avem 40%, chiar peste 40% din populaţia eligibilă. Acest lucru aduce un control foarte bun din punct de vedere epidemiologic”, a explicat Gheorghiţă.
El a completat că la nivel naţional există peste un milion de persoane raportate ca trecând prin infecţia cu SARS-CoV-2, dar că „probabil că în mod real vorbim de cel puţin două, până la cinci ori mai multe”.
„Dacă am lua de două ori mai multe cazuri ar însemna cel puţin două milioane de persoane care au trecut prin infecţie cu SARS-CoV-2 şi care au un grad de imunitate, la care adăugăm deja 4 milioane de persoane vaccinate – sigur, cu un anumit grad de suprapunere, pentru că sunt persoane care au trecut prin infecţie cu SARS-CoV-2 şi care au fost vaccinate, însă acest grad de suprapunere nu estimăm că este unul foarte mare, poate vorbim de 20-30% procent de suprapunere – în situaţia asta deja vorbim de circa şase milioane, mai mult sau mai puţin, de persoane care au un anumit grad de imunitate. Or, din acest punct de vedere, ajungem la circa 35-40% rată de imunitate”, a explicat medicul.
Acesta a menţionat că în ultimele zile, după relaxarea unor restricţii al căror rol a fost prevenirea răspândirii virusului, intenţia de vaccinare a rămas la fel de mare.
Premierul Florin Cițu spunea miercuri, întrebat dacă va fi atins pragul de 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, că ”putem să atingem cinci milioane, dar nu acesta este obiectivul”.
”Obiectivul este să depăşim pandemia şi nu se poate decât prin vaccinare”, spunând totuși că la 1 iunie vor exista relaxări, chiar dacă pragul nu va fi atins.
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat recent, într-o declaraţie de presă, că măsurile de relaxare depind de vaccinare, anunţând 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, 6 milioane la 1 iulie şi 7 milioane la 1 august.
Citește și: