Sari direct la conținut

Senatoarea Diana Șoșoacă rămâne sancționată. Senatul i-a respins, în şedinţă secretă, contestaţia

HotNews.ro
Diana Sosoaca, Foto: Agerpres
Diana Sosoaca, Foto: Agerpres

Senatul a respins, în şedinţă secretă, contestaţia Dianei Şoşoacă la sancţiunea care i-a fost aplicată. Șoșoacă primise un avertisment scris și prin care ea nu mai poate reprezenta Senatul în relaţiile interne şi externe pentru un interval de trei luni.

Soluţionarea contestaţiei a fost făcută cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, informează News.ro

Pe 26 aprilie, Diana Şoşoacă a primit un avertisment scris şi ea nu mai poate reprezenta Senatul în relaţiile interne şi externe pentru un interval de trei luni.

Pe 28 aprilie, Diana Șoșoacă anunţa că va contesta decizia Biroului permanent al Senatului, iar sancţiunea primită creează „un precedent periculos” care deschide calea unei dictaturi.

Potrivit preşedintelui Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, Dianei Şoşoacă i se reproşează „nerespectarea legilor în vigoare şi a prevederilor Regulamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios, calomniator, la adresa unor membri ai Senatului, în cadrul şedinţelor de plen şi încălcarea solemnităţii şedinţelor de plen prin nerespectarea regulilor privitoare la luarea de cuvânt”, informează Agerpres.

„Este pentru prima oară când unui senator în istoria postdecembristă i se atrage atenţia cu privire la declaraţii şi opinii politice. Această solicitare a grupului PNL a fost adresată grupurilor politice şi nu Biroului permanent, deci s-a încălcat procedura. Acum se începe sancţionarea parlamentarilor care critică partidele de guvernare. Ceea ce s-a întâmplat în cazul meu este un precedent periculos. Această sancţiune, raportată la declaraţii şi opinii politice, încalcă dispoziţiile constituţionale şi ale Statutului parlamentarilor şi deschide calea unei dictaturi. O s-o contest. Am 15 zile la dispoziţie. Numai o dictatură este deranjată de persoanele care o critică”, a afirmat Diana Şoşoacă atunci la Parlament.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro