„Eu sunt tânără, doar nu-s nebună”. Cum accepți un diagnostic când familia încearcă să te vindece cu acatiste 

Ruxandra (45 de ani) a fost diagnosticată cu tulburarea afectivă bipolară de tip II în urmă cu zece ani, dar trăiește cu boala de peste două decenii. După o perioadă lungă în care s-a luptat să-și accepte afecțiunea, Ruxandra a ales să-și spună povestea prin intermediul Snoop.ro. „A cuiva care, în ciuda diagnosticului, e funcțional.” 

• În octombrie 2024, Snoop a lansat „Un sistem în terapie”, o serie de jurnalism în profunzime care radiografiază problemele din sistemul de sănătate mintală din România și spune poveștile celor pentru care acesta ar trebui să funcționeze. 
• Peste 11.000 de români au fost diagnosticați cu tulburare afectivă bipolară în perioada 2019-2023, conform datelor furnizate Snoop de Ministerul Sănătății.  

Avertisment! Textul conține referiri la sinucidere care vă pot afecta emoțional. 

„Avea crize de plâns din care nu se mai putea opri”

Ruxandra are 25 de ani când simte pentru prima dată că i se termină lumea. Primul ei iubit, cu care plănuia să se căsătorească, tocmai a părăsit-o. După o relație de patru ani și o casă cumpărată împreună. În urma despărțirii, Ruxandra intră într-un episod depresiv. Plânge și doarme foarte mult. Nu poate vorbi cu prietenele ei decât despre suferința sa.

„Avea crize de plâns din care nu se mai putea opri”, își amintește Adina, colega ei de cameră din facultate și cea mai bună prietenă și astăzi. Uneori Ruxandra o sună în zorii zilei, urlând și plângând în telefon. „Era ca un șoricel pe rotiță”, prinsă „într-un gând obsesiv”. „Da, dar problema mea este că…” – repeta fără oprire, incapabilă să rămână câteva secunde liniștită.

Ruxandra refuză categoric să meargă la psihiatru: „Eu sunt tânără, doar nu-s nebună”. „Se gândea ce zice lumea, ce zice maică-sa”, spune și Adina. 

Îngrijorată, chiar mama ei se duce la un medic specialist dintr-o localitate din Moldova, orașul natal al Ruxandrei. Îi povestește ce se întâmplă cu fiica ei și obține prescripție pentru Cipralex, folosit pentru tratarea depresiei și anxietății, și Piracetam, un medicament nootrop – care ajută în procesele de memorie și învățare. Escilatopram (genericul Cipralex) este al doilea cel mai prescris antidepresiv din România. Numărul rețetelor eliberate a crescut constant de la introducerea lui pe plan național în 2003 și până astăzi, în 2020 fiind prescris de peste 400.000 de ori, conform unui raport al OMS -filiala România din 2021.

Mama vine cu medicamentele la pachet, așa cum ar aduce și borcane cu supă gătită în casă. Ruxandra începe să ia antidepresivul fără să o fi consultat vreodată un psihiatru. Abia după cinci ani ajunge ea la un psihiatru, deși continuă să aibă episoade depresive, de cele mai multe ori declanșate de nemulțumirile acumulate la locul de muncă. 

„Cred că doar am vrut să atrag atenția asupra mea”

Ruxandra are 30 de ani. În mai 2010, se urcă pe pervazul ferestrei, cu gândul să se arunce în gol. Trece iar printr-o despărțire și se simte complet singură și lipsită de iubire. Crede că s-a ratat profesional și nu vede nicio opțiune prin care să se poată reorienta. 

Vrea să termine cu toate. „Dar nu aveam curajul.” 

Astăzi Ruxandra crede că „inconștient, doar am vrut să atrag atenția celor din jur asupra mea”. 

Vecina de la etajul superior o vede și sună administratorul, care îi contactează imediat familia din Moldova. Mama ia trenul și vine în București. De această dată își convinge fiica să meargă la un medic psihiatru, la Spitalul Colentina. Acolo, Ruxandra încearcă să formuleze în cuvinte tumultul ei interior. Dar frazele se lovesc de un zid și se întorc la ea neauzite.

„Doctorița mi-a spus că am 30 de ani, am casă, am serviciu, ar trebui să fiu mulțumită, ce altceva mai vreau de la viață? M-a înfuriat”, povestește Ruxandra.

În anii care urmează, alternează perioadele de depresie cu momente în care își recâștigă, firesc, energia și speranța. În episoadele depresive plânge mult și „mi se părea totul foarte greu”. E mereu irascibilă, o deranjează aglomerația, zgomotul mașinilor. Lasă vasele nespălate zile întregi și simte, în același timp, că unele emoții îi sunt anesteziate. Se teme constant să nu rămână șomeră la 35-40 de ani, așa cum i s-a întâmplat tatălui său, disponibilizat în tranziția anilor ‘90. 

„Când a fost incendiul de la Colectiv, vizavi de clădirea în care lucram, erau poze și lumânări cu victimele. Eu am trecut pe acolo și am zis: au scăpat de viața asta. Atât de grea mi se părea”, își amintește astăzi. 

Episoadele depresive apar odată la un an, un an și jumătate și țin, în medie, patru luni. Apoi, starea i se schimbă brusc în bine. Devine extrovertită și hiperîncrezătoare. Cheltuie mai mult, în special pe haine. Deseori depășește limita cărților de credit. Vorbește exagerat, trece de la o idee la alta și dă informații despre ea însăși pe care în mod normal nu le-ar fi dat. 

Citește articolul în întregime pe Snoop.ro.