Șeful Pentagonului va fi anchetat de… Pentagon, în urma scandalului „Signalgate”
Inspectorul general al Departamentului Apărării va ancheta asupra utilizării de către șeful său, Pete Hegseth, a aplicației de mesagerie criptată Signal, după încălcarea securității în ceea ce privește atacurile americane asupra rebelilor houthi din Yemen, arată o notă publicată joi, potrivit agențiilor AFP și Agerpres.
Scandalul „Signalgate”, care a zguduit administrația Trump săptămâna trecută, a fost dezvăluită de un jurnalist de la revista The Atlantic, adăugat din greșeală într-un grup de discuții pe aplicația Signal, unde cei mai înalți oficiali ai administrației discutau despre viitoarele lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen.
Ancheta va evalua „măsura în care secretarul Apărării și alți oficiali din minister au respectat politicile și procedurile privind utilizarea aplicațiilor comerciale de mesagerie în scopuri oficiale”, scrie în nota citată.
„Pe de altă parte, vom examina respectarea cerințelor privind clasificarea și conservarea documentelor”, conform acestui memoriu care precizează că ancheta vine ca urmare a unei solicitări din partea celor doi membri principali ai Comisiei pentru Forțele armate a Senatului, unul republican și celălalt din opoziția democrată.
În guvernul american, inspectorii generali sunt independenți. Aceștia sunt în special responsabili pentru detectarea și prevenirea fraudelor, risipei și abuzurilor comise de funcționarii publici. De asemenea, trebuie să ancheteze asupra încălcării legilor, regulamentelor și standardelor etice comise de angajați.
„Hegseth face o treabă grozavă”, susține Trump
The Atlantic a reprodus în special capturi de ecran ale mesajelor secretarului Apărării cu orele precise ale loviturilor planificate împotriva houthi și armele folosite, toate trimise cu două ore înainte de a avea loc.
În ciuda controverselor, președintele Donald Trump și-a apărat echipa de securitate națională, guvernul său atacându-l direct pe jurnalistul de la The Atlantic. Pete Hegseth „face o treabă grozavă, nu a avut nimic de-a face cu asta”, a afirmat liderul republican.
Donald Trump a denunțat chiar o „vânătoare de vrăjitoare” în fața democraților care cer demisia lui Pete Hegseth, estimând că viața soldaților americani ar fi putut fi pusă în pericol.
Niciun oficial american nu va fi concediat, a mai insistat vicepreședintele JD Vance.
Săptămâna trecută, un judecător federal a ordonat joi administrației Trump să „păstreze” mesajele schimbate între înalți responsabili americani într-un grup al aplicației Signal.
