Sari direct la conținut

Noi alerte meteo de ninsori, valabile în toată țara, până duminică. Strat de zăpadă de până la 20 de centimetri la munte

HotNews.ro
Noi alerte meteo de ninsori, valabile în toată țara, până duminică. Strat de zăpadă de până la 20 de centimetri la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie informează că, până duminică, 13 aprilie, la munte va ninge viscolit şi se va depune strat nou de zăpadă, de până la 20 de centimetri, iar în restul ţării vor fi, local, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului.

ANM a emis, vineri dimineaţă, o atenţionare meteorologică valabilă până duminică dimineaţă, pentru jumătate din ţară. Astfel, în intervalul 11 aprilie ora 10:00 – 13 aprilie ora 10:00, va mai ninge la munte, iar în restul ţării local vor fi precipitaţii slabe, mixte, în special pe parcursul zilei de vineri.

Izolat, în zona de munte, în nordul şi centrul ţării, se va produce polei. Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, vineri, în cea mai mare parte a ţării, iar sâmbătă, în est, sud-est şi la munte.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în nordul, centrul şi estul ţării, temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 şi 2 grade şi pe alocuri se va produce brumă şi îngheţ la sol.

Totodată, meteorologii au emis și o avertizare cod galben, valabilă până sâmbătă, 12 aprilie. Potrivit alertei meteo, în zona de munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, local de 10…20 de centimetri, iar mai ales în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi în Carpaţii de Curbură vor fi şi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 60…80 km/h şi va fi viscol.

Zonele aflate sub cod galben de ninsori și viscol, până pe 12 aprilie Foto: ANM

În cursul zilei de vineri, până la ora 22.00, în Banat, Crişana, vestul şi sudul Olteniei, Dobrogea, nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei, temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h.

Tot în cursul zilei de vineri, până la prânz, în zona înaltă a judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, la peste 1800 de metri, vor fi intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 120-140 km/h, iar până la ora 15.00, în zona de munte a judeţelor Sălaj, Cluj şi Satu Mare se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50…65 km/h.

Cum va fi vremea în București

La Bucureşti, până sâmbătă dimineaţă, vremea va fi rece, cu cer temporar noros şi cu posibilitatea de ploi slabe în cursul serii şi al nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua (rafale de 35…40 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul a 11 grade, iar cea minimă, mai ridicată decât în nopţile precedente, va fi de 3…5 grade.

Începând de sâmbătă dimineaţă şi până duminică dimineaţă, vremea se va încălzi uşor faţă de zilele precedentă, însă valorile termice diurne se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 1…4 grade.

INTERVIURILE HotNews.ro