Cine este Mikola Biciok, cel mai tânăr membru al Conclavului care îl va alege pe noul Papă
Ucraineanul Mikola Biciok, episcop din oraşul australian Melbourne, va fi cel mai tânăr membru al conclavului care îl va alege pe succesorul regretatului Papă Francisc, la patru luni după ce a fost proclamat cardinal, transmite joi agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Preotul în vârstă de 45 de ani a primit binecuvântarea lui Francisc la 7 decembrie, în timpul ultimului consistoriu condus de papă, care a finalizat configuraţia celor 133 de cardinali ce urmează să îi aleagă succesorul.
La o zi după ce a devenit cardinal, Biciok a declarat la postul public australian ABC că nu şi-a imaginat niciodată că va ocupa această poziţie la vârsta la care se aştepta să fie un simplu redemptorist, „un preot şi atât”, după cum a spus el.
Biciok şi-a exprimat, de asemenea, intenţia de a fi un cardinal „flexibil, sfânt, accesibil şi fără eminenţă”, angajat să continue să denunţe războiul din ţara sa, pe care l-a descris drept un genocid comis de Rusia.
Episcopul ajunge la Roma la exact 20 de ani după ce a fost hirotonit preot şi după ce a cerut recent credincioşilor să se roage „pentru cardinalii electori care se vor întâlni în conclav”.
„Fie ca Duhul Sfânt să ne lumineze inimile şi minţile, astfel încât să putem alege un candidat demn de a fi cel de-al 267-lea episcop al Romei”, a scris el pe pagina sa de Facebook.
În aceeaşi postare, Biciok a amintit că în decembrie anul trecut i-a cerut Papei Francisc să se roage pentru Ucraina, spunând că acum el însuşi se roagă ca regretatul pontif „să pledeze înaintea lui Cristos pentru oamenii din Australia şi Ucraina” şi ca Dumnezeu „să-i ofere harul de a-şi duce la îndeplinire misiunea de cardinal al Bisericii Catolice”.
În timp ce Biciok este cel mai tânăr membru al Colegiului Cardinalilor, italianul Angelo Acerbi şi argentinianul Esteban Estanislao, ambii în vârstă de 99 de ani, sunt cei mai vârstnici dintre cardinali, ei neputându-şi exprima votul, conform regulii Vaticanului care îi exclude din conclav pe cei care au depăşit vârsta de 80 de ani.
Dintre cei care pot vota, cel mai vârstnic este spaniolul Carlos Osoro Sierra, de 79 de ani, cardinalul arhiepiscop emerit de Madrid.
Mikola Biciok, care se descrie drept australo-ucrainean, va intra în Capela Sixtină alături de un grup de electori din 71 de ţări, care nu sunt familiarizaţi unii cu alţii şi nu au o viziune comună asupra viitorului Bisericii Catolice, notează EFE.
