VIDEO Corespondență de la Vilnius. Nicușor Dan, discurs la final de summit: „Amenințarea nu este doar clasică militară, avem importante acțiuni hibride”
Dincolo de amenințări asupra securității regionale generate de războiul din Ucraina în desfășurare de peste trei ani, statele de pe flancul estic al NATO se confruntă cu amenințări generate de războiul hibrid purtat de Rusia, a spus președintele Nicușor Dan în discursul susținut în conferința de presă de la finalul summitului „București9” de la Vilnius.
- Jurnalista HotNews, Rebecca Popescu, transmite din capitala Lituaniei cele mai importante informații de la eveniment.
- Șefii de stat și de guvern ai țărilor din „Formatul București 9” – Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia – și ai țărilor nordice – Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia – s-au reunit astăzi la Vilnius într-un moment cheie înaintea următorului summit NATO ce va avea loc pe 24-26 iunie.
La finalul summitului, Nicușor Dan a avut o conferință de presă comună cu președintele Lituaniei, secretarul general al NATO, președintele Poloniei, premierul Danemarcei, și președintele Ucrainei.
„Avem un război în Ucraina de mai mult de 3 ani și toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride. Noi, membrii B9 și pentru aliații nordici, ne confruntăm cu aceleași îngrijorări”, a declarat Nicușor Dan. „Avem nevoie de un NATO mai puternic, de o relație transatlantică mai puternică. Nu doar să ne creștem cheltuielile cu apărarea, dar și să producem echipamente militare pentru a ne apăra”.
Președintele a insistat că toate statele de pe flancul estic s-au confrunat în ultimii ani cu acțiuni hibride îndreptate împotriva lor.
„Amenințarea nu este doar clasică militară, dar avem foarte importante acțiuni hibride împotriva țărilor noastre. Sunt foarte mulțumit că toți participanții sunt de acord că trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina”, a spus Dan.
Zelenski: „Toți vrem același lucru. Să oprim războiul”
La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că statele adunate în formatul B9 își doresc același lucru. „Toți vrem același lucru. Să oprim războiul Rusiei, să aducem pace reală și securitate de durată”, a spus Zelenski.
„Am agreat cu partenerii să luăm mai multe decizii care vor întări apărarea noastră. Mulțumesc tuturor pentru angajamentul de a ajuta. Vor fi noi pachete de sprijin, noi investiții în producerea de armament ucrainean, în special drone. Ucraina poate produce mult mai mult”, a spus Zelenski.
El a cerut ca statele partenere Ucrainei să continue să impună sancțiuni și tarife Rusiei. „Dacă nu, Putin va continua să se joace cu toată lumea care vrea sa oprească războiul”, a avertizat Zelenski.
Președintele ucrainean a precizat că la negocierile de la pace de la Istanbul, în desfășurare în același timp cu summitul de la Vilnius, s-a făcut un schimb de documente privind planurile de pace și s-a pus în mișcare un nou schimb de prizonieri între cele două părți.
Ce spun liderii despre o posibilă retragere a trupelor americane?
La finalul conferinței de presă, cei cinci lideri au fost întrebați despre o posibilă retragere a trupelor americane din regiune. „Am avut câteva oportunități de a vorbi cu președintele Trump în ultimele șase săptămâni, de asemenea și cu secretarii săi, în special secretarul Hegseth, și nu am nicio informație despre vreo idee de retragere a forței militare americane din partea noastră de Europă”, a răspuns președintele Poloniei, Andrzej Duda.
„Din ianuarie primesc două întrebări din partea aliaților europeni. Prima întrebare dacă este SUA în continuare angajată în NATO. Răspunsul este da. Este angajată în NATO și în respectarea Articolului 5. A fost spus de Donald Trump de multe ori în multe întâlniri. Dar există o așteptare, cea de a cheltui mai mult. Este corect să egalăm cât cheltuim. A doua întrebare este dacă își vor retrage brusc trupele. Cum a spus președintele Duda, nu există niciun indiciu de acest fel”, a răspuns secretarul general NATO, Mark Rutte. „Sunt de acord cu Mark”, a replicat imediat Zelenski.
Ulterior a luat cuvântul președintele Nicușor Dan. „Prezența SUA pe flancul estic al NATO este foarte importantă pentru noi toți. Trebuie să întârim relația transatlantică. Este foarte important angajamentul nostru pentru 3,5% + 1,5% (n.r. 3,5% din PIB – noua țintă asumată de NATO pentru apărare +1,5% banii investiți în apărare care nu se cuprind în deficitul bugetar prin REARM). Sper să luăm această decizie”, a spus președintele român.
