Raed Arafat a resuscitat 10 minute o femeie care a făcut stop cardiac, la salina Praid. Șeful DSU, ajutat de o doctoriță aflată în timpul liber
O femeie care intrase în stop cardiac a fost salvată vineri de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, care se afla într-o vizită la Praid. Arafat a efectuat manevre de resuscitare timp de aproape 10 minute, alături de o doctoriță aflată în timpul liber şi de un voluntar cu pregătire în situaţii de urgenţă.
Incidentul a avut loc vineri, însă informaţia privind intervenţia şefului DSU a fost făcută publică sâmbătă, de către oficialii Salvamont Braşov, aflaţi Praid.
„O femeie a suferit un stop cardiac în timpul desfășurării evenimentelor din zonă. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, domnul dr. Raed Arafat, aflat în vizită la Praid, a intervenit imediat și a efectuat manevre de resuscitare timp de aproape 10 minute, alături de o femeie cu pregătire în acordarea primului ajutor și de o doctoriță aflată în afara programului de lucru”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Salvamont Braşov.
Ulterior, femeia a fost preluată de un elicopter SMURD și dusă la spital.
„Ajunși la fața locului, salvatorii montani brașoveni au sprijinit echipajele medicale, au contribuit la transportul pacientei către punctul de evacuare aeriană și au asigurat suport pentru aterizarea elicopterului SMURD. Intervenția coordonată a structurilor de urgență a facilitat desfășurarea în condiții de siguranță a întregii operațiuni”, a mai transmis Salvamont Brașov.
