Sari direct la conținut

„S-ar putea să mor în curând” – Ce se știe despre suspectul care a ucis-o pe parlamentara democrată din Minnesota și pe soțul acesteia

HotNews.ro
„S-ar putea să mor în curând” – Ce se știe despre suspectul care a ucis-o pe parlamentara democrată din Minnesota și pe soțul acesteia
Un polițist păzește intrarea într-un cartier rezidențial din Brooklyn Park, Minnesota, în dimineața în care parlamentara Melissa Hortman și soțul acesteia au fost împușcați mortal. Foto: Stephen Maturen / Getty Images / Profimedia

Suspectul în atacul armat soldat cu moartea unei membre a legislativului statului Minnesota și rănirea altor persoane avea legături cu organizații evanghelice și susținea că este expert în securitate, cu experiență în Fâșia Gaza și Africa, potrivit postărilor sale din mediul online și a unor documente publice, relatează Reuters, conform News.ro.

Sâmbătă, autoritățile desfășoară o amplă operațiune de căutare a acestuia, pe numele său Vance Luther Boelter, în vârstă de 57 de ani, indicat de poliție drept suspect în uciderea parlamentarei democrate Melissa Hortman și a soțului acesteia, precum și în rănirea senatorului de stat John Hoffman și a soției acestuia. Atacurile au avut loc în locuințele acestora.

Poliția a transmis că suspectul a fost văzut sâmbătă purtând o pălărie de cowboy deschisă la culoare, o cămașă sau o haină cu mânecă lungă închisă la culoare și avea asupra lui o geantă neagră.

FBI-ul a anunțat o recompensă de până la 50.000 de dolari pentru informații care ar putea duce la arestarea sa.

David Carlson, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a declarat pentru Reuters că împarte o locuință în Minneapolis cu Boelter de puțin peste un an și că l-a văzut ultima dată vineri seara. În jurul orei 6 dimineața, sâmbătă, a primit un mesaj de la Boelter.

„Mi-a spus că e posibil să moară curând”, a povestit Carlson, care a sunat imediat la poliție.

Carlson, care îl cunoaște pe Boelter din clasa a patra, a spus că acesta lucra pentru un centru de donare de cornee și locuia în acea casă pentru că era aproape de serviciu. „Mă simt trădat de el și mi se rupe inima pentru victime”, a adăugat Carlson. „Familia lui va trebui să treacă prin asta”.

Potrivit documentelor oficiale, Boelter a fost numit în 2016 în Consiliul pentru Dezvoltarea Forței de Muncă al Guvernatorului, un organism care, conform site-ului său, are rolul de a consilia guvernatorul în privința sistemului forței de muncă din statul Minnesota.

„Nu părea să fie furios din motive politice”

Întrebat dacă Boelter îi cunoștea personal pe parlamentarii vizați, șeful Biroului de Investigații Criminale din Minnesota, Drew Evans, a declarat că încă se investighează acest aspect.

„Există, într-adevăr, o suprapunere în cadrul unor întâlniri publice, pot spune, între senatorul Hoffman și acest individ. Dar nu știm natura relației sau dacă se cunoșteau efectiv”, le-a spus el jurnaliștilor.

Boelter figura în documentele oficiale ca fiind fără afiliere politică. Într-o postare pe LinkedIn, publicată în urmă cu șase ani, îi îndemna pe americani să voteze și să prețuiască procesul electoral: „Dacă credeți în puterea rugăciunii, vă rog să păstrați Statele Unite în rugăciunile voastre.”

Carlson a spus că Boelter a votat cu Trump, era creștin și împotriva avortului, dar a subliniat că nu mai discutaseră acest subiect de mult timp și că „nu părea să fie furios din motive politice”.

Pe rețelele de socializare, în registre publice și pe site-uri analizate de Reuters, Boelter se prezenta ca un pastor creștin, expert în securitate cu experiență în Orientul Mijlociu și Africa, și fost angajat în companii de servicii alimentare.

El susținea că este directorul general al unei organizații numite Red Lion Group, cu sediul în Republica Democrată Congo. Împreună cu soția sa, Jennifer, conducea și o firmă de securitate denumită Praetorian Guard Security Services LLC, înregistrată în Minnesota, unde Jennifer figurează oficial ca administrator.

Site-ul companiei menționează că oferă exclusiv servicii de pază armată. Boelter nota că a fost „implicat în situații de securitate în Europa de Est, Africa, America de Nord și Orientul Mijlociu, inclusiv în Cisiordania, sudul Libanului și Fâșia Gaza”. Aceste afirmații nu au putut fi verificate din surse independente.

Poliția este la curent cu informațiile privind deținerea unei firme de securitate de către Boelter, a precizat șeful BCA, Drew Evans.

Căuta un loc de muncă

În urmă cu o lună, Boelter scria pe LinkedIn că își caută un nou loc de muncă: „Salut tuturor! Îmi doresc să revin în industria alimentară din SUA și sunt deschis la diverse poziții” în Texas, Minnesota, Florida și zona Washington DC.

Documente fiscale depuse de organizații nonprofit arată că Boelter și soția sa conduceau o organizație religioasă numită Revoformation. În cea mai recentă declarație, din 2010, Boelter figura ca președinte al organizației.

Într-o versiune arhivată a site-ului Revoformation din 2011, Boelter afirma că a fost hirotonit ca pastor în 1993 și că a crescut în orășelul Sleepy Eye, situat la aproximativ 160 km sud-vest de Minneapolis.

În biografia de pe acel site, susținea că a făcut mai multe călătorii „în zone violente din Fâșia Gaza și Cisiordania, unde aveau loc atentate sinucigașe”.

„Căuta militanți islamiști pentru a le vorbi despre Evanghelie și a le spune că violența nu este o soluție”, se arăta în descriere. Boelter menționa că a studiat la St. Cloud State University, la Cardinal Stritch University (între timp închisă) și la Christ for the Nations Institute, un colegiu biblic din Dallas.

Potrivit autorităților, după ce a deschis focul asupra poliției sâmbătă, suspectul a abandonat un vehicul în care anchetatorii au găsit un „manifest” și o listă cu nume de alți parlamentari și oficiali.

Șeful BCA, Drew Evans, a declarat că se analizează posibilele motivații ale atacului: „Ar fi prematur din partea mea să spun, în acest moment, care ar fi fost exact motivația din acele scrieri.”

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a declarat că atacul „pare a fi o asasinare motivată politic”.

INTERVIURILE HotNews.ro