Sari direct la conținut

VIDEO Ilie Bolojan spune că bursele elevilor au înregistrat o „creștere imensă” în trei ani: „Gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape”

HotNews.ro
VIDEO Ilie Bolojan spune că bursele elevilor au înregistrat o „creștere imensă” în trei ani: „Gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape”
Ilie Bolojan, conferință de presă la finalul ședinței de guvern din 27 iunie 2025 Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă după ședința de guvern, că „trebuie reconfigurat” ceea ce ține de pachetul de burse pentru elevi, despre care spune că „a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane de lei pe toată țara și am ajuns la 4,7 de miliarde de lei”.

Un lucru pe care suntem obligați să îl analizăm – și nu mă ascund de el – sunt aspecte care țin de zona de educație, pe care, oricum le-am spune, e foarte greu să le ducem cu aceste deficite mai departe. Am dezvoltat un pachet de burse pentru elevi, care a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane de lei pe toată țara și am ajuns la 4,7 de miliarde de lei, în trei ani de zile”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul consideră că este „o creștere imensă”.

„Sunt bune orice fel de burse, dar gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape doar pe bursele elevilor, și cei care fac o analiză a notelor vor constata o dinamică crescătoare, peste pragul stabilit, imediat după ce au apărut bursele – sigur, nu datorită efortului elevului combinat cu cel didactic, ci datorită reperului de bursă și și acest lucru trebuie reconfigurat”, a mai spus Ilie Bolojan.

Declarațiile liberalului au venit în contextul în care câteva zeci de studenți și elevi au protestat vineri în fața Ministerului Educației și Cercetării, fiind nemulțumiți de inițiativa Executivului condus de Ilie Bolojan de a schimba modul de calcul al fondului de burse, potrivit Agerpres.

Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Sergiu Covaci, a declarat vineri că studenții vor continua protestele legate de burse, următorul protest urmând a avea loc duminică.

INTERVIURILE HotNews.ro