Paul al României scapă de extrădarea din Franța. O instanță din Paris a respins cererea autorităților de la București
Curtea de Apel de la Paris a refuzat miercuri să îl predea pe prinţul Paul al României, descendent al regelui Carol al II-lea, Bucureştiului, care cerea remiterea lui pentru executarea unei pedepse cu închisoarea într-un dosar pentru trafic de influenţă în legătură cu un conflict privind succesiunea regală, informează AFP, preluată de Agerpres.
„Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză”, a reacţionat Paul Philip al României, cunoscut ca Paul de România, 76 de ani, la sfârşitul deliberării.
Preşedintele Camerei pentru extrădări a Curţii de Apel de la Paris a subliniat că autorităţile române au avut justificare în a emite un nou mandat de arestare, dar că acesta avea „un caracter disproporţionat”. Judecătorul a precizat că el s-a pronunţat asupra admisibilităţii mandatului de arestare, nu însă şi pe fondul acestui dosar.
Cu această decizie, Curtea de Apel „pune capăt unei hărţuiri procedurale inacceptabile şi îşi reafirmă ataşamentul faţă de principiile fundamentale ale statului de drept”, a apreciat pentru AFP avocata prinţului, Miriame Laichi.
Cereri repetate de extrădare
Autorităţile române au emis un prim mandat european de arestare în decembrie 2020, la o zi după ce a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie a României la trei ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi complicitate.
Descendentul regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României, este acuzat că a colaborat cu o bandă de escroci, începând din 2006, pentru a recupera proprietăţi pe care le pretindea ca moştenitor al familiei regale. În acest dosar, 18 persoane au fost condamnate, iar prejudiciul adus statului român a fost estimat la cel puţin 145 de milioane de euro, arată agenția France Presse.
Camera de extrădare a Curţii de Apel din Paris a respins cererea României în noiembrie 2023, hotărând că dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat, având în vedere neregulile în depunerea jurământului de către doi dintre cei trei judecători care l-au condamnat. Bucureştiul a emis un nou mandat de arestare în ianuarie, pe aceleaşi motive.
În Malta, unde prinţul a mers în aprilie 2024 pentru o ceremonie oficială, justiţia a refuzat de asemenea să îl predea autorităţilor române. Tatăl prinţului, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 şi 1940. În 1947, familia regală a fost expulzată din România de comunişti, iar proprietăţile sale au fost confiscate.
