Sari direct la conținut

Cât poate costa redeschiderea celebrei închisori Alcatraz, cerută de Trump pentru a duce acolo „pleava societății”

HotNews.ro
Inchisoarea Alcatraz, Foto: Josh Edelson / AFP / Profimedia
Inchisoarea Alcatraz, Foto: Josh Edelson / AFP / Profimedia

Planul președintelui american Donald Trump de a transforma faimoasa Alcatraz într-o închisoare de maximă securitate ar putea costa aproximativ 2 miliarde de dolari, a relatat Axios, citând surse din administrație, conform Reuters.

„Estimările sunt încă în curs de elaborare și nu există o cifră finală care să poată fi transmisă”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit Agerpres.

Închisoarea Alcatraz, unde au fost întemnițați cei mai mari șefi mafioți, printre care Al Capone, a fost închisă după doar 29 de ani de serviciu din cauza costurilor excesive de funcționare, potrivit Biroului Penitenciarelor din SUA.

Donald Trump a anunțat, în mai, că a cerut administrației sale să redeschidă și să modernizeze emblematica închisoare Alcatraz din golful San Francisco, pentru a-i închide acolo pe cei mai violenți criminali: „De mult timp, America este victimă unor infractori vicioși, violenți și recidiviști, pleava societății, care nu vor aduce niciodată altceva decât mizerie și suferință”.

El consideră că repunerea în funcțiune a penitenciarului va servi drept „simbol al legii, ordinii și justiției”.

Situată la 2 kilometri de coastă, fosta închisoare este acum o atracție turistică emblematică a golfului San Francisco, în California.

Președintele american a făcut din combaterea criminalității un element-cheie a celui de-al doilea mandat al său la Casa Albă.

INTERVIURILE HotNews.ro