NATO trebuie să se pregătească pentru atacuri cu rachete rusești în Europa, avertizează generali de rang înalt
Alianța Nord-Atlantică ar avea la dispoziție trei ani ca să se pregătească pentru o posibilă ofensivă rusească în Europa, care ar viza atât infrastructura militară, cât și cea civilă, au avertizat generali de rang înalt, potrivit The Times. Cea mai mare provocare în cadrul NATO este birocrația în ceea ce privește transferul de trupe și echipament între statele membre.
La aproape doi ani de când Rusia a invadat Ucraina, generali din mai multe state membre NATO sunt îngrijorați că Moscova ar putea lansa rachete pentru a lovi adânc în spatele liniilor frontului, în încercarea de a elimina infrastructura civilă și militară necesară pentru a susține efortul de război.
Deși Rusia este acum cu ochii pe Ucraina, oficialii alianței se tem că lucrurile se vor schimba în viitor, iar NATO ar avea trei ani la dispoziție pentru a-și consolida apărarea împotriva unei posibile ofensive rusești ce ar viza teritoriul alianței.
Generalul-locotenent Alexander Sollfrank, comandantul centrului logistic militar al NATO din sud-vestul Germaniei, a îndemnat, de asemenea, aliații să se ocupe de „birocrația” care îngreunează deplasarea trupelor și a echipamentelor și care împiedică utilizarea armelor și a altor echipamente de către alte țări în cazul unei crize majore.
Birocrația, marele dușman al NATO
O problemă semnificativă în cazul unei posibile ofensive sunt reglementările care restricționează schimbul și transportul de echipament militar, nu numai între țările membre NATO, ci și între diferite părți ale Germaniei. Exercițiile transfrontaliere implică frecvent cantități amețitoare de documente care ar costa timp critic în cazul unei crize militare.
De câțiva ani, liderii din cadrul NATO speră să creeze un echivalent militar al spațiului Schengen, care permite transfer fără vize între statele participante.
În prezent se poartă discuții privind crearea unor „coridoare militare” în Europa, iar rezultatele ar putea fi anunțate înainte de următorul summit al NATO, care va avea loc în iulie la Washington.
Germania va fi probabil desemnată drept „placă turnantă” centrală pentru liniile de întărire și realimentare ale trupelor NATO în Europa, susțin generalii.
La fel ca și în războiul din Ucraina, posibilele ținte ale ofensivei ruse în Europa pot fi fabrici de muniții și centre de comandă, dar și centrale electrice, poduri și căi ferate.
„Dacă comparăm războiul și operațiunile de acum zece ani sau de acum cinci ani, atunci ne dăm seama că trebuie să acceptăm că și zonele din spate vor fi puternic atacate”, a declarat Sollfrank la sediul Comandamentului comun de sprijin și abilitare al NATO (JSEC) din orașul Ulm, situat în sudul Germaniei.
Generalul spune că NATO trebuie să presupună că Rusia „va folosi întregul spectru de forțe”, enumerând inclusiv rachetele și dronele.
Scenariul Germaniei
Mai multe voci importante din Occident au avertizat că Rusia reprezintă o amenințare reală ce ar putea genera un conflict dincolo de războiul din Ucraina.
Germania pregăteşte diferite scenarii ca urmare a ameninţării ruse, a transmis în urmă cu două săptămâni de Ministerul Apărării german, după ce tabloidul Bild a publicat un document clasificat al armatei germane care nu exclude o escaladare împotriva NATO în acest an şi o ipotetică confruntare în 2025.
Potrivit Bild, în acest document secret, armata germană analizează posibile acţiunile ale Rusiei şi Occidentului lună de lună, inclusiv un ipotetic scenariu al „Apărării Alianţei 2025”, care prevede desfăşurarea a „sute de mii de soldaţi NATO şi o izbucnire iminentă a unui război în vara anului 2025”.
Civilii din țările NATO ar trebui să fie pregătiți pentru perspectiva unui război total cu Rusia în următorii 20 de ani, a declarat la mijlocul lunii ianuarie locotenent amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului militar al NATO.
„Avem nevoie de o transformare a NATO pentru război”, a susținut amiralul olandez Rob Bauer.
Deși perspectiva escaladării războiului până la o confruntare totală între alianță și Rusia a fost evitată până acum, există îngrijorări legate de faptul că Occidentul nu a acceptat cu adevărat că aceasta ar putea fi încă o posibilitate.
Un astfel de conflict ar necesita mobilizarea pe scară largă a civililor și a bazei industriale din întreaga alianță, a declarat Bauer.
Rusia, confruntare cu NATO în următorii trei ani
Pe de altă parte, Sollfrank și alți generali NATO au avertizat că o confruntare militară directă cu Rusia ar putea avea loc chiar în următorii trei ani.
Sollfrank a spus că alința are deja capacitatea de a se apăra și probabil de a descuraja o potențială invazie rusă. Dar, având în vedere actuala dispunere a forțelor NATO pe întregul continent și lipsa de pregătire în spatele flancului estic, armatele NATO ar putea fi forțate să facă „alegeri costisitoare”.
„Am fost foarte concentrați pe est”, a declarat generalul de brigadă Frank Schmitz, șeful departamentului de planificare din cadrul JSEC al armatei germane.
„Cred că avem nevoie și de capacități în spate: tot felul de capacități”.
Există încă unele aspecte, cum ar fi problemele legate de interschimbabilitatea echipamentelor și personalului NATO, care ar putea împiedica un răspuns adecvat, a spus Sollfrank.
„Cred că putem … să începem acest lucru și să reducem sau să adaptăm birocrația sau oriunde ar fi posibil și necesar”, a adăugat Sollfrank.
Ministrul german al Apărării: Putin ar putea invada o țară NATO în următorii 5-8 ani
Săptămâna trecută, șeful armatei britanice, generalul Patrick Sanders, a declarat că populaţia din Regatul Unit trebuie să fie pregătită să ia armele în mână într-un război împotriva Rusiei condusă de Vladimir Putin, deoarece armata profesionistă din prezent este prea mică, conform The Guardian.
Ministerul Apărării de la Londra a fost nevoit să intervină şi să precizeze că nu are planuri de recrutare.
De asemenea, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate, potrivit DPA. Oficialul de la Berlin a estimat că Vladimir Putin ar putea invada o țară NATO peste „5-8 ani” începând de acum.
Boris Pistorius a accentuat: „Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării”. „Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva”, a mai spus Pistorius.
În timp ce mai mulți lideri europeni și de la vârful NATO au vorbit public despre extinderea războiului cu Rusia la nivel european, premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, în Maramureș, că nu este cazul să ne pregătim pentru un conflict.
____