REPORTAJ. Am mers 22 de ore cu trenul în care străinii trăiesc situații unice: „Este cel mai murdar tren pe care l-am văzut vreodată”. Un jurnalist bulgar a făcut și el drumul invers și a văzut „monstrul” de la Videle

Drumul cu mașina durează între București și Sofia mai puțin de șase ore dacă nu apar probleme, însă cu trenul călătoria este în cel mai bun caz de zece ore și jumătate, mai ales că distanța pe calea ferată este cu 170 km mai lungă. Cum este un drum cu trenul între București și Sofia și retur, de ce durează așa de mult și cine sunt temerarii care fac acest drum. Cum i s-au părut unui jurnalist bulgar România, Gara de Nord și trenurile de la noi?

• Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului european PULSE de către Vlad Barză (HotNews.ro) și Samuil Dimitrov (Mediapool.bg, Bulgaria)

Trei vagoane din trei țări

Trenul spre Bulgaria și Turcia are trei vagoane din trei țări diferite: cel românesc (al CFR Călători) are destinația Varna, cel turcesc ajunge la Istanbul, iar cel bulgăresc, la Sofia. Cele trei sunt despărțite la o gară nod feroviar denumită Gorna Oriahovița, situată la 130 km sud de Giurgiu și la 6 km de Veliko Târnovo. Acest tren internațional denumit „România” circulă zilnic din iunie până în octombrie. 

De la București la Ruse trenul este tractat de o locomotivă diesel, fiindcă avem o porțiune neelectrificată de 50 de km. În rest, pe traseul din Bulgaria se circulă doar cu locomotive electrice. Trenul pleacă în mod normal la 10.11 din Gara de Nord din București și ajunge la 20.40 la Sofia (gara centrală).

De la București la Giurgiu sunt 60 km cu mașina, însă cu trenul sunt 114 km și drumul durează două ore și jumătate, în cel mai bun caz. Trenul ocolește pe la Videle deoarece varianta redată recent circulației, prin Gara Progresu, are probleme la terasament în zona Daia și nu pot circula trenurile mai grele, ci doar automotoarele.

Vagonul căilor ferate bulgare BDZ în care am călătorit are câteva zeci de ani vechime, arată deplorabil pe dinafară, iar înăuntru sunt 11 compartimente a câte șase locuri fiecare. Banchetele sunt mai comode decât cele din vagoanele de tip salon de la CFR Călători, însă marile minusuri ale vagonul bulgăresc țin de lipsa instalației de aer condiționat și de baia care arăta groaznic. Biletul dus-întors costă 336 lei, de peste trei ori mai puțin decât drumul cu avionul. Cu autobuzele Flixbus prețul ar fi pe la 300 lei și călătoria durează aproape șapte ore dus.

Mai puțin de jumătate dintre locurile din vagon erau ocupate, dar nu toți pasagerii mergeau la Sofia, ci câțiva au coborât la Ruse. Drumul până la Sofia durează 10 ore și jumătate dacă trenul nu întârzie, iar distanța pe calea ferată este 537 km. Pe șosea, drumul București – Sofia se poate face în sub șase ore dacă nu sunt probleme la podul peste Dunăre, iar distanța este de numai 380 km.  

Trenul este lent, ocolește mult și dintre cele 10 ore și jumătate, mai mult de două ore sunt de staționare în diverse gări.  În total sunt foarte multe opriri pe drumul spre Sofia, 21, iar la Ruse se stă cel puțin 45 de minute. La drumul de întors, din cauza unor probleme tehnice la un vagon, călătoria a durat 11 ore și 45 de minute.

Cine sunt puținii oameni dornici să facă un așa drum lung și lent

În „buna” tradiție a trenurilor din Balcani, plecarea din Gara de Nord s-a făcut cu 24 de minute întârziere, dar cum timpii de mers sunt lungi, „internaționalul” denumit România a plecat la timp din Ruse. Însă până la Ruse, un drum care cu mașina ar dura o oră jumătate, trenului i-a luat mai mult de trei ore.

Trenul internațional denumit „România” este plin de surprize: pe 21 iulie a plecat cu 41 de minute întârziere, iar pe 22 iulie nu avea vagonul către Sofia.

Cine sunt oamenii care au răbdarea să meargă cu trenul la Sofia? Cei mai mulți sunt străini din țări îndepărtate care fac un tur al Europei cu trenul. Au rucsacuri de mari dimensiuni și nu se grăbesc și nici nu se enervează că viteza este atât de scăzută. Nu am auzit deloc românește și drumul către Sofia, în afară de scurta discuție cu controlorul CFR Călători și de controlul vamal. Erau pasageri din Elveția, Norvegia, SUA și chiar și o tânără din Coreea de Sud, care mergea la Ruse.

Două americance mi-au povestit că fac turul Europei cu trenul, au pornit de la Londra cu două săptămâni în urmă, uneori dorm la hotel, alteori în trenuri de noapte. Destinația lor este Istanbul, iar de acolo vor lua avionul înapoi spre „State”. Ce le place la acest vechi tren? Că poți scoate capul pe geam, lucru rar posibil în Europa de Vest, unde majoritatea trenurilor sunt climatizate și geamurile nu se deschid.

Ajută mult faptul că se deschid geamurile, compensând parțial lipsa aerului condiționat. Sunt aici două lucruri de care trebuie ținut cont:

• 1. Este foarte multă vegetație lângă calea ferată și crengile copacilor te pot răni la față dacă nu ești atent, așa că nu este o idee bună să te apleci în afară.
• 2. Geamurile nu stau deschise, ci trebuie să le fixezi cu ceva. Cel mai simplu este să pui un PET de apă minerală, dar alții au ales să lege geamul cu un cordon.

Un grup de fete din Germania nu s-au așteptat ca trenul să NU aibă vagon restaurant, dar și mai mult le-a uimit toaleta care mirosea rău încă de la începutul călătoriei, iar la chiuveta ruginită nu curgea apă. Totuși, fetele s-au distrat, iar pe peronul gării din Ruse, în așteptarea locomotivei electrice bulgărești care să ne ducă mai departe, au dansat pentru puțin timp, iar una dintre ele filma, probabil pentru a pune un video „pe rețele”.

Un tren pentru care ai nevoie de pregătire

Doi norvegieni mai fuseseră cu trenul în zonă și erau pregătiți: aveau șervețele umede, multe sticle de apă, conserve, pungi de chips-uri și haine de schimb. Știau că nu au de unde să cumpere mâncare caldă în timpul drumului și mi-au povestit că la o călătorie de acum doi ani între Istanbul și București, întârzierea a fost de trei ore (un parcurs total de 23 de ore!).

„Este cel mai murdar tren pe care l-am văzut vreodată”, mi-a povestit la drumul de întors un canadian care luase avionul de la Valencia până la Sofia, iar acum mergea cu trenul până la Varșovia, urmând să viziteze pe parcurs Bucureștiul, Brașovul și Budapesta. Nu îl sperie timpii lungi de călătorie, mai ales că în Canada a mers cu trenuri ce străbat țara dintr-o parte în alta timp de 40-50 de ore. Nici baia murdară nu l-a îngrozit, însă se miră cum de pot fi trenurile internaționale atât de neîngrijite.

La graniță a existat control vamal, toate pașapoartele erau fotografiate și eram întrebați unde mergem. Față de acum un an, când România nu era în Schengen, totul a durat mult mai puțin: vameșii luau atunci toate pașapoartele pasagerilor într-o pungă mare de supermarket, mergeau la birouri să le verifice și la aduceau înapoi în 30 de minute. Acum, tot controlul durează sub 10 minute.

În lungul drum spre Sofia, la patru ore de la plecarea din București nu parcursesem nici măcar 140 de km, iar până în capitala bulgară erau încă 400 km. Dar trenul s-a „înviorat” după Ruse, viteza a fost constant pe la 70 km/h, am putut vedea gări mai îngrijite, mult mai puține macazuri ruginite și nici nu erau gunoaie lângă liniile de cale ferată.

La Gorna Oriahovița au fost desprinse de tren vagoanele din România și Turcia și au fost adăugate alte câteva vagoane bulgărești cu destinația Sofia, așa că eram pasager într-un tren complet bulgăresc format din opt vagoane. Viteza a crescut, am depășit 110 km/h, iar în zona orașului Levski au fost porțiuni de 130 km/h, cele mai rapide din rețeaua bulgară. 

Dacă prima sută de km de la plecarea din București a durat două ore și jumătate pe șinele nemodernizate din zona București – Videle – Rădulești, prima sută de km de după gara bulgărească Gorna a fost parcursă în numai o oră.

Și trenul a devenit tot mai bulgăresc. Se urcau mulți localnici, unii cu foarte multe bagaje, însă nu călătoreau pe distanțe lungi. 

Trenul avea în medie o oprire la 20-25 km și am trecut pe lângă localități care ne sunt foarte cunoscute, cum ar fi Grivița și Plevna. În timpul socialismului au fost construite gări mari (dar urâte ca arhitectură) chiar și în orășele de 10-20.000 de locuitori. Spre deosebire de România, peroanele erau extrem de late și nu prea vedea mizerie în gări.

Cum se vede Bulgaria pe fereastra trenului

La câteva zeci de km de Plevna peisajul a devenit super-interesant: mulți pereți de stâncă, lacuri, tuneluri, dealuri. Viteza a mai scăzut, curbele au devenit tot mai dese. Oamenii au început să iasă pe culoar și să facă poze, deoarece după șapte ore de lâncezeală și căldură devenea interesant peisajul.

În cei peste 400 km parcurși prin Bulgaria am putut observa că trenul rareori a trecut pe lângă case, calea ferată este departe de așezările mici, există în multe locuri un cordon de vegetație și satele și comunele sunt mai rare decât în sudul României.

Ici colo se mai vedeau panouri solare mari, erau multe porțiuni de câmpuri uscate de secetă. am dat și de întinderi cu floarea-soarelui, iar la un moment dat am fost surprins că un câine legat în lanț lătra furios și agitat la nici doi metri de trenul nostru care trecea cu vreo 80 km/h.

După 10 ore și jumătate am ajuns la timp în gara Sofia „Țentralna”

Doi pensionari olandezi făceau un lucru mai rar în ziua de azi: studiau pe coridor o hartă de hârtie cu orașul Sofia. I-am întrebat cum de nu se ajută de smartphone și de Google Maps și mi-au spus că le place acel stil vechi și că, dacă nu se descurcă cu harta tradițională întreabă și mereu ajung la destinație. Și așa a fost: i-am reîntâlnit pe cei doi în holul hotelului unde m-am cazat, la 12 minute de mers pe jos de gara centrală din Sofia. M-am gândit inițial că aveau cazare acolo, însă nu era așa – aveau în mână harta și s-au dus la recepționer să întrebe despre un anumit loc.

Bulgaria, un loc al contrastelor feroviare

Precum România, și Bulgaria este plină de contraste feroviare. Vagoanele vechi și ruginite sunt tractate de locomotive noi, superbe, cum România nu a fost în stare să cumpere. Gara din Sofia, modernizată între 2013 și 2015, are multe zone unde arată ca un aeroport, în timp ce Gara de Nord din București este la decenii în urmă. Peroanele arată bine, este curat, însă gara din Sofia primește foarte puține trenuri și, deși sunt deschise multe ghișee, aproape nimeni nu vorbește engleză (însă oamenii sunt amabili și încearcă să ajute).

În gară este expus și un mic tren vechi de epocă, totul este bine semnalizat, pasajul ce dă spre peroane este luminat și curat, iar intrarea principală a gării, unde sunt și taxi-urile, arată mult mai civilizat decât la București.

Dar contrastele nu dispar: la trei minute de zona modernă dai de un pasaj unde miroase a urină și vezi „carcasele” unor vechi chioșcuri de metal și o problemă este că multe trenuri de lung parcurs pleacă din gara de nord a orașului, Sofia Sever, situată la 3 km de centru.

Și trenul de întors Sofia – București pleacă din această mică gară Sever care nu arată deloc grozav. Există și pasaj subteran, dar lumea traversează liniile pe la suprafață, trecând peste câteva platforme puse în acest scop.  Contrastul este uriaș față de gara centrală, iar gara Sever mi-a adus aminte de gara Basarab care arată ca acum 30 de ani, însă este mai neîngrijită decât stația Sofia Sever.

Pe vagonul de București nu scria decât că merge până la Ruse

Trenul pleca la ora 7.06, am luat un tramvai, am plătit un bilet la vatman (echivalentul a cinci lei) și am ajuns cu 20 de minute înainte de ora plecării. La gara Sofia Sever se poate ajunge și luând un tren regional stil „Săgeata Albastră” de la gara centrală.

Vagonul pentru București era parte a unui tren foarte lung de 12 vagoane care urma să se tot „scurteze” pe parcurs, așa că la București au mai ajuns doar două vagoane. Nu a fost însă ușor să găsesc vagonul pentru România, fiindcă nu scria București pe el, ci doar Sofia – Ruse, în chirilice. Indiciul de bază a fost însă numărul vagonului trecut pe biletul cumpărat din București, 472, număr care se găsea și pe plăcuța de pe vagonul ponosit. Trenul avea mai multe vagoane care se opreau la Varna și altele cu destinația Ruse.

În vagon era mai puțină lume decât la dus, cam un sfert dintre locuri erau ocupate, însă partea interesantă este că am dat și de un român care lucra la o corporație și care face acest drum cam de două ori pe an, fiindcă este mult ma ieftin decât cu avionul. Un bilet cu avionul costă cam 250 de euro, trenul este sub 70 euro.

Pentru că nu vrea să fie tentat să folosească toaleta prea des a decis să-și ia foarte puțină apă cu el, însă și-a luat mâncare, știind bine că îl așteaptă un drum lung cu posibile întârzieri.

WC-ul era înfundat la o oră de plecare și se simțea mirosul și pe culoar. Două americance s-au dus în alte vagoane, îngrozite de cum arăta baia și discutau șocate cum un om care a stat cu ele în compartiment cam o jumătate de oră a fumat două țigări în acel răstimp.

Drumul a decurs fără probleme, cu viteze medii de 60-70 km/h, însă la Ruse, după ce fuseseră decuplate restul vagoanelor, a apărut „baiul”, pentru că trenul nu mai pleca. S-au auzit lovituri de rangă pe metal, iar pe peron am văzut un lucrător feroviar care se băgase sub vagonul turcesc și alți 5-6 feroviari discutau lângă și dădeau sfaturi. 

Un lucrător de la Căile Ferate Bulgare a trecut prin vagon explicând într-o engleză stricată „turkish wagon, separation, electric problem”, iar pasagerii din acel vagon cușetă au fost rugați să se mute în celelalte două vagoane, în timp ce vagonul cu probleme a fost desprins de tren și a rămas la Ruse. Am staționat două ore în orașul de la Dunăre, iar până la București nu a mai fost chip să recupereze, așa că am ajuns la ora 18.50 în Gara de Nord, în loc de 17.32.

„Am trăit trei zile cu croissante” – Cum i s-a părut reporterului bulgar România feroviară

Jurnalistul Samuil Dimitrov de la publicația bulgară Mediapool a parcurs în sens invers drumul făcut de reporterul HotNews.ro și a întâlnit aceleași probleme, dar și unele noi. Trenul a plecat cu întârziere de la București, era murdărie în vagon, au fost probleme cu vagoanele la Ruse și, per total, jurnalistul bulgar a parcurs 1.300 km în 30 de ore, pentru că a ajuns și la Varna.  Drumul lui a fost următorul: Sofia – București – Varna – Sofia. O cincime din întreaga distanță a fost parcursă în România. Costul biletelor a fost de 160 leva (81 euro, puțin peste 400 lei).

Care este sfatul de bază: “Ia-ți mâncare la tine. Nu știi niciodată cât vor fi întârzierile și nu ai de unde cumpăra mai nimic. Eu am trăit trei zile cu croissante, dar sunt sigur că se pot găsi opțiuni mai bune. WC-ul poate fi folosit, dar nu este recomandat. Apă – da, săpun – doar dacă ai noroc”.

„Gara Giurgiu Nord era la fel de părăginită precum multe gări bulgărești din zona defileului râului Iskar. După aceea: zeci de kilometri am mers cu viteza de 40 km/h. Căldura și plictiseala m-au adormit. Zece ore și jumătate după plecarea din Sofia, am ajuns în București. Eram precum o gelatină.

Gara de Nord – O „fațadă scorojită” și mici probleme la casa de schimb

Gara de Nord mi-a trezit imediat un sentiment al unei istorii stratificate. Spre deosebire de restructurarea urbană adesea radicală din Sofia în perioada comunistă, abordarea Bucureștiului pare mai nuanțată. Aici, clădirea veche a gării nu a fost demolată; în schimb a fost păstrată și integrată, cu adăugiri și extinderi ridicate în jurul fațadei sale scorojite. Această construcție eterogenă îi conferă o anumită grandoare estompată, un paralelism izbitor cu aspectul gării centrale din Sofia înainte de renovarea sa de acum un deceniu.

Asemănările nu se opresc doar la estetică, ci și la micile obstacole întâlnite de călători, iar eu m-am confruntat cu probleme legate de schimbul valutar.

Prima mea încercare la o casă de schimb a fost zădărnicită de o ceartă aprinsă între angajat și un client, o scenă neplăcută care m-a făcut să renunț. A doua încercare a fost la fel de frustrantă: leva bulgărească nu era acceptată, iar nimeni nu știa să mă îndrume către un loc unde să pot schimba. Din fericire, omniprezența plăților cu cardul a atenuat acest inconvenient minor.

La fel ca în cazul gării din Sofia, zona din jurul Gării de Nord oferă un peisaj departe de a fi primitor. Cartierul din jurul gării nu este deloc prietenos cu pietonii, fiind presărat cu sex-shop-uri și cafenele frecventate de o clientelă care pare să înceapă să bea cu mult înainte de prânz. Câteva florării care se zbat să reziste par o încercare firavă de a îndulci atmosfera dură.

Tot în Gara de Nord din București se găsește un talcioc în care se vând diverse nimicuri, iar lângă gară se găsește un parc mic. Un om în haină, vizibil beat, dormea pe un capac de canal. Polițiștii din apropiere îl ignorau complet.

A doua zi dimineață, înapoi la Gara de Nord. Lângă un stand cu genți, dau peste doi tineri din Sofia. Veniseră cu avionul în România și acum se întorceau cu trenul în capitală.

„Un prieten mi-a spus că CFR-ul este precum BDZ-ul, doar că mult mai mare,” spune unul dintre ei. Nu greșea. Cu trei minute înainte de plecare, încă nu era afișată pe tabelă linia de plecare. Și aici în România, o întârziere de 10-15 minute nu este nici măcar considerată întârziere. În cele din urmă, a sosit trenul.

Românii au trenuri aproape la fel de rele ca noi (bulgarii n. a.), dar măcar au și trenuri etajate. Un astfel de monstru ne aștepta la Videle. Ușa era deschisă, iar o pasageră fuma cu mâna scoasă pe geam.

Meșterii și aerul condiționat din vagonul CFR Călători

Între iunie și octombrie circulă un vagon CFR Călători între București și Varna și vagonul are instalație de aer condiționat, însă uneori nu funcționează cum am putut constata la o călătorie făcută în 2024.

Și jurnalistul bulgar a avut o pățanie legată de acest vagon:

Călătoria spre Varna, într-un vagon românesc cu aer condiționat. Cu 10 minute înainte de plecare, angajații bulgari încă se chinuiau cu sistemul și nu știau cum să pornească aerul. O alarmă urla continuu. Feroviarii certau un tehnician care nu ar fi conectat un cablu „Dacă nu merge, deschidem geamurile,” au concluzionat. Apoi a apărut un conductor priceput, a butonat ceva, s-a oprit țiuitul enervant și AC-ul a pornit. Bravo! Cu tot cu pauza de la Ruse, drumul București–Varna a durat tot zece ore și jumătate.

Proiectul PULSE este o inițiativă europeană de promovare a parteneriatelor jurnalistice transfrontaliere, co-finanțată de Comisia Europeană (DG CONNECT) în cadrul Acțiunilor Multimedia prin acordul de grant LC-02772862. HotNews.ro colaborează în cadrul proiectului cu alte publicații prestigioase din Europa: Delfi (Lituania), Deník Referendum (Cehia), cel mai mare ziar austriac Der Standard (Austria), unele dintre cele mai mari publicații din Grecia – EFSYN, El Confidencial – Spania, cel mai mare ziar polonez Gazeta Wyborcza, cel mai vechi site analitic și informațional bulgar Mediapool, una dintre cele mai mari publicații independente maghiare HVG și ziar italian cu profil economic Il Sole 24 Ore, una dintre cele mai vechi și puternice publicații din Peninsulă.

Trei organizații media transnaționale de renume – OBCT (Italia), N-ost (Germania) și Voxeurop (Franța) vor coordona activitățile proiectului.