FOTO/VIDEO Pasageri evacuați de urgență din avion din cauza unui incendiu
Pasagerii unui zbor american intern au fost forțați să se evacueze pe o pistă din cauza unui incendiu la frâne chiar înainte ca avionul să decoleze din Denver, a anunțat compania aeriană, potrivit AFP.
Zborul 3023 al American Airlines pornea sâmbătă spre Miami, dar „a întâmpinat o problemă mecanică” în timpul accelerării înainte de decolarea de pe Aeroportul Internațional din Denver, a declarat compania aeriană pentru AFP, adăugând că toți cei 173 de pasageri și cei șase membri ai echipajului „au debarcat în siguranță”.
Un pasager s-a rănit ușor și a fost transportat la spital pentru o evaluare medicală, a precizat American Airlines.
Anvelopele arse și decelerarea avionului în timpul frânării au dus la un incendiu izolat la frâne, care a fost stins de pompierii orașului, potrivit companiei aeriene.
Pe rețelele sociale circulă imagini în care pot fi observați pasagerii în timp ce se evacuau din avionul American Airlines cu ajutorul unui tobogan de urgență, în timp ce ieșea fum de sub aeronavă.
Passengers evacuated onto the runway via emergency slide after an American Airlines flight aborted its takeoff on the runway in Denver on Saturday. One person was taken to the hospital with minor injuries, officials said. https://t.co/RS1IHezccy pic.twitter.com/IhtBpHm3YM
— ABC News (@ABC) July 27, 2025
Administrația Federală de Aviație (FAA) a declarat într-un comunicat că echipajul de la bordul avionului Boeing 737 MAX 8 „a raportat un posibil incident cu trenul de aterizare în timpul decolării” sâmbătă, în jurul orei locale 14:45.
FAA a spus că investighează incidentul.
Acesta s-a produs la doar o zi după ce un avion Southwest Airlines a fost nevoit să reducă altitudinea pentru a evita coliziunea cu o altă aeronavă în timp ce se îndrepta spre Las Vegas, într-un eveniment soldat cu rănirea a două însoțitoare de bord.
Cea mai recentă alarmă se adaugă îngrijorărilor crescânde cu privire la siguranța aviației în Statele Unite, după o serie recentă de accidente și situații-limită.
În ianuarie, o coliziune în aer între o aeronavă comercială care se apropia de Aeroportul Ronald Reagan, în zona Washingtonului, și un elicopter militar a ucis 67 de persoane.
În mai, administrația președintelui american Donald Trump a anunțat planuri de revizuire a sistemului „învechit” de control al traficului aerian, care duce lipsă de controlori în turnurile administrate de FAA.
Guvernul a concediat sute de angajați FAA ca parte din planul de reducere a forței de muncă federale.
