Sari direct la conținut

VIDEO Un vulcan a erupt în apropierea capitalei Islandei, aruncând lavă până la 100 m înălțime

HotNews.ro
Eruptie Fagradalsfjall, Foto: Icelandic Coast Guard / AFP / Profimedia
Eruptie Fagradalsfjall, Foto: Icelandic Coast Guard / AFP / Profimedia

După zeci de mii de mici cutremure înregistrate în ultimele săptămâni în Islanda, un vulcan a erupt în apropierea capitalei Reykjavik, aruncând lavă la înălțime în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters.

Erupția are loc în apropiere de Fagradalsfjall, un munte din peninsula Reykjanes, la circa 30 km sud-vest de capitală.

O fisură ce are între 500 și 750 de metri s-a deschis la locul erupției, aruncând jeturi de lavă chiar și până la 100 de metri înălțime, potrivit serviciului meteorologic.

Erupția ce a început vineri seară este prima din peninsulă după secolul XII, lava acoperind o suprafață echivalentă cu 200 de terenuri de fotbal.

Peste 40.000 de cutremure au fost consemnate în peninsulă în ultimele 4 săptămâni, un salt uriaș față de cele între 1.000 și 3.000 de seisme anuale de după 2014.

Erupția nu prezintă un pericol imediat pentru locuitorii din Grindavik sau infrastructura esențială.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro