INTERVIU „Majoritatea oamenilor consumă emisiuni vulgare și pornografie, dar nu le place când un regizor ca Radu Jude le pune oglinda în față”

Prezentat în premieră internațională pe 10 august, la festivalul de la Locarno, Elveția, filmul „Dracula” a stârnit reacții diverse din partea publicului și jurnaliștilor. De exemplu, criticul de la The Hollywood Reporter l-a numit „zgomotos și plin de felație”. „Aceste reacții n-au fost deloc surprinzătoare pentru mine, pentru că știam că va fi un film controversat, din moment ce deranjează ordinea societății în care trăim”, spune Oana Maria Zaharia, una dintre actrițele care joacă în filmul lui Radu Jude. Într-un interviu pentru publicul HotNews, ea povestește cum a fost primit „Dracula” la Locarno, dar și care-i sunt așteptările de la publicul din România. 

• Filmul Dracula va putea fi vizionat în cinematografele din România începând cu data de 31 octombrie.  
• „Cred că „Dracula” lui Jude e o operă de artă extrem de curajoasă”, crede Oana Maria Zaharia care joacă rolul Vampirei. 

În România anului 2025, Dracula se reinventează – nu ca un mit romantic și kitsch, ci ca un colaj zgomotos, satiric și absurd, care îți trântește în față realitățile pe care poate oamenii le-au evitat până acum. La Festivalul de Film de la Locarno, Radu Jude a lansat un film de trei ore despre vampiri, turism grotesc și AI generativ, un „ceva” despre capitalism, ipocrizie și batjocură culturală. Criticul de la The Hollywood Reporter l-a numit „zgomotos și plin de felație”. Radu Jude l-a numit „scrisoarea lui de dragoste pentru Ed Wood”. 

Cu un buget de 1,5 milioane euro, realizat anul trecut în 29 de zile între cetăți medievale și orașul modern, „Dracula” e o oglindă spumoasă întoarsă mass-mediei, consumului și societății care-și caută identitatea sau reperele în imagini de carton. 

Iar în mijlocul acestui haos regizat, „Vampira” Oanei Maria Zaharia își poartă propria revoluție. 

„Mi s-a părut o nebunie de scenariu și inițial nu am înțeles mare lucru”

– Cum ai ajuns să joci în „Dracula”? A fost vorba de o preselecție sau de un rol creat special pentru tine?
– L-am cunoscut pe Radu Jude în perioada în care se documenta pentru filmul „Babardeală cu Bucluc”. Eram fana filmelor lui de foarte mulți ani, de când văzusem „Cea mai fericită fată din lume”. 

În perioada aceea, m-am împrietenit cu el pe rețelele sociale ca să fiu la curent cu proiectele lui viitoare. La un moment dat, am postat pe Facebook despre cum mi-am pierdut jobul de profesoară de engleză din cauza fotografiilor mele nud, eu fiind pasionată de fotografia nud și lucrând ca model de fotografie nud de peste 15 ani. 

La momentul respectiv nici măcar nu lucram ca profesoară într-o școală, ci predam engleză angajaților din companii multinaționale, dar pentru că trăim într-o societate pudibondă și ortodoxă, compania a hotărât să mă concedieze după ce a aflat că făceam fotografie nud, ca „să nu-și strice imaginea”. 

Cum eu vorbesc deschis despre astfel de subiecte, în încercarea de a schimba mentalități, am postat povestea mea pe social media și asta i-a atras atenția lui Radu, care, cum spuneam, tocmai se documenta pentru filmul „Babardeală cu bucluc”, bazat pe un caz similar, în care o profesoară e pusă la zid din cauza unui incident cu tematică sexuală.

Radu mi-a scris și m-a rugat să ne vedem ca să îi povestesc mai multe despre experiența mea, despre cum m-a făcut să mă simt, despre reacțiile pe care le-a stârnit celor din jurul meu, ca să contureze mai bine scenariul și personajul din film. Ne-am întâlnit și am avut o discuție foarte fructuoasă, iar Radu a hotărât să-mi dea și un mic rol în filmul lui: cel al unei mame scandalizate de comportamentul „profesoarei porno”. Până la urmă mi-a dat două roluri mai mici, a fost mulțumit de prestația mea în film și am rămas prieteni, urmărindu-ne în continuare pe social media.

După o vreme, mi-a trimis un scenariu pentru „Dracula” care încă nu era gata și mi-a zis că mă are în vedere pentru un rol principal, cel al Vampirei. 

Sincer, mi s-a părut o nebunie de scenariu și inițial nu am înțeles mare lucru din el, dar fiind vorba de un proiect de-ale lui, am mers pe încredere totală și am acceptat rolul, înainte să termin de citit scenariul. Deși personajul a fost creat parțial cu mine în minte, am dat o probă de casting ca să vedem dacă reușesc să fac față rolului, eu fiind actriță amatoare, fără multă experiență. Radu a fost încântat, iar eu am zis că, dacă el are încredere în mine, merg pe mâna lui, cu speranța că nu-l voi dezamăgi.

– Ce te-a atras cel mai mult la acest proiect?
– Ce mă atrage la toate proiectele lui Radu: modul de lucru spontan și experimental, îndrăzneala, temele abordate, toate de mare interes pentru mine (capitalismul, exploatarea prin muncă, ipocrizia din societatea românească, utilizarea simbolurilor istorice și al folclorului românesc în propaganda naționalistă, impactul AI-ului asupra societății și asupra artelor).

„Acesta e rolul artei, să stârnească emoții și să provoace minți”

– „Dracula” a stârnit un val de reacții intense după premiera de la Locarno, fiind descris ca „excesiv”, „tragi-comic” și „disperat”. Care a fost prima ta reacție la aceste critici?
– Aceste reacții n-au fost deloc surprinzătoare pentru mine, pentru că știam că va fi un film controversat, care va deranja multă lume, din moment ce deranjează ordinea societății în care trăim. 

Cum spuneam, eu nu am ținut niciodată cont de convenții și norme sociale învechite, iar o femeie liberă, care trăiește fix cum vrea ea, e considerată periculoasă în societate. Așa că am fost descrisă și eu, de-a lungul vieții, exact cu aceste epitete pe care le-au zis oamenii despre film: excesivă, tragi-comică, disperată. 

După ce am înțeles că astfel de critici nu arată decât că oamenii sunt ignoranți sau speriați de ceea ce nu înțeleg, am început să le iau ca pe niște complimente. Deci reacția mea la aceste critici aduse filmului a fost una de satisfacție că, împreună cu echipa minunată cu care am lucrat, chiar am realizat ceva bun, din moment ce am stârnit în oameni emoții atât de intense.

Doar ăsta e rolul artei, după părerea mea, să stârnească emoții și să provoace minți, să facă oamenii să chestioneze lucrurile cu care s-au obișnuit și pe care le iau de-a gata. 

– Filmul explorează inteligența artificială ca unealtă de creație. Cum ți s-a părut să faci parte dintr-un proiect în care AI-ul e co-scenarist și, într-un fel, co-autor al poveștii?
– În ultima vreme, am citit multe articole, cât și dezbateri pe social media, despre impactul AI-ului asupra societății în general, cât și asupra artelor. Am văzut că oamenii sunt foarte speriați că ne va fura informațiile personale și joburile. 

Sunt probleme reale, nu zic, ba chiar am ajuns să nu mai putem detecta ce e real și ce e produs cu ajutorul AI-ului, iar asta e foarte derutant pentru toată lumea. 

Dar mie nu mi-e frică de inteligența artificială. Cred că, la fel ca în cazul oricărui lucru pe lume, e important cum o folosești. Te poate ajuta, te poate și doborî. La un moment dat, o să ne dăm seama de neajunsurile inteligenței artificiale și o să găsim modalități să o gestionăm mai bine.

Habar nu am dacă o să reușim, pentru că deocamdată și rețelele sociale par scăpate de sub control și abia începem să realizăm ce efecte au asupra sănătății noastre mintale. Dar istoria umanității a fost mereu presărată cu schimbări și fenomene care îi speriau pe oameni și cred că așa va fi mereu. Ca să îmi protejez propria sănătate mintală, eu una încerc să nu cultiv o atitudine de teamă cu privire la tehnologie, ci să privesc evoluția ei cu curiozitate și să mă informez pe cât posibil despre subiect.

În orice caz, nu cred că inteligența artificială va putea să înlocuiască vreodată trăirile oferite de artiștii umani, iar filmul „Dracula” tocmai asta arată, că e caraghios să ne așteptăm ca AI-ul să ne poată oferi povești și emoții adevărate, autentice.

– Personajul tău, împreună cu vampirul impotent, se aventurează într-o fugă nebunească pe străzile orașului Sighișoara. Cum ai construit tensiunea și dinamica dintre voi în această scenă?
– Cred că pur și simplu am înțeles viziunea lui Radu despre relația dintre cei doi. Sunt doi angajați amărâți, exploatați de o patroană crudă, la fel ca atâția angajați din România și din lume, iar această durere a lor îi unește, ajung să fie solidari și să își ofere susținere reciproc.

Dinamica dintre ei se bazează pe prietenie și solidaritate, mai ales că niciunul dintre ei nu prea are pe cine să se bazeze în rest. Se au doar unul pe celălalt, într-o industrie turistică dirijată de bogați care nu îi respectă, dar fac bani pe cârca lor. Cred că mulți spectatori se pot identifica cu acești „vampiri”, mai degrabă decât cu vampirii din filmele hollywoodiene glamuroase. 

În povestea asta cu Vampira și Nea Sandu (Dracula), vampirii au rolul marginalizaților oprimați, cu care empatizezi, în loc să îți fie frică de ei.

– Filmul ironizează și în același timp critică societatea de consum și mass-media din România. Ce părere ai despre această oglindă pe care filmul o pune în fața societății noastre?
– Cred că această oglindă e clară ca lacrima și nu e valabilă doar pentru România. Reflectă foarte clar cum orice lucru din lumea asta e transformat cu ușurință într-o marfă, într-o societate în care totul trebuie să se vândă, aceasta fiind singura condiție a succesului. 

De aceea și mass-media prezintă adesea lucrurile într-o manieră care să dea bine la public și să facă trafic, iar asta are rezultate tragice, pentru că nu mai putem fi siguri de ceea ce ni se prezintă, oamenii nu mai au încredere în știri și nici măcar în filmări, pentru că totul poate fi manipulat și reinterpretat în mii de feluri, pentru trafic și, implicit, pentru profit. 

Tocmai de aceea, eu una apreciez că scopul filmului „Dracula” nu e să fie comercial și să se vândă cu orice preț, ci să reflecte cât mai sincer societatea în care trăim.

„Senzaționalismul gratuit e cel pe care îl vedem zi de zi pe canalele de televiziune și pe site-urile de știri”

– Sexualitatea explicită și scenele fără menajamente au fost un subiect controversat în recenziile primite până acum de „Dracula”. Cum ai abordat aceste aspecte în interpretarea ta, fără să cazi în senzaționalism gratuit?
– După cum am zis, eu fac fotografie nud de peste 15 ani. Fotografia nud m-a ajutat să capăt încredere în mine și să-mi iubesc corpul cu toate transformările prin care trece de-a lungul timpului. Nu consider că nuditatea și corpul uman, în toate formele lui, sunt motive de rușine și cred că e foarte toxic că suntem învățați să le vedem așa încă de când suntem mici.

Din punctul meu de vedere, senzaționalismul gratuit e cel pe care îl vedem zi de zi pe canalele de televiziune și pe site-urile de știri. Iar filmul „Dracula” critică tocmai acest senzaționalism, arătându-l în toată splendoarea sa grotescă. Majoritatea oamenilor consumă fără menajamente emisiuni vulgare și pornografie de cea mai joasă speță, dar nu le place când un regizor precum Radu Jude le pune o oglindă în față.

– Cum au decurs discuțiile cu spectatori de la Locarno? Ai simțit în vreun fel nevoia să explici sau să aperi mesajul filmului în fața publicului?
– Nu am avut de ce să explic sau să apăr filmul în fața publicului de la Locarno, pentru că acolo au venit oameni foarte deschiși la minte și pasionați de cinematografie, care au înțeles profund mesajul filmului. Asta s-a văzut și la conferințele de presă, unde ni s-au pus întrebări foarte frumoase și provocatoare, cât și la sesiunea de Q&A, care a avut loc după lansarea filmului. 

Oamenii erau entuziasmați, bucuroși, strigau după noi pe stradă, ne opreau să facă fotografii cu noi sau să ne ceară autografe. Au fost multe momente emoționante, în care ne-au oprit oameni necunoscuți pe stradă să ne mulțumească pentru film. În mod surprinzător, mulți dintre ei erau oameni în vârstă, ceea ce demonstrează, încă o dată, ce diferență de mentalitate e între români și cetățenii altor țări din Europa. La noi, mă aștept ca foarte mulți oameni să fie scandalizați de aceleași lucruri care au impresionat pozitiv publicul din Locarno.

– Ce a însemnat pentru tine colaborarea cu Radu Jude, mai ales într-un proiect atât de experimental și provocator?
– După ce am văzut primul lui film, „Cea mai fericită fată din lume”, când eram în facultate în București, s-a aprins în mine o scânteie foarte puternică și am hotărât că, dacă avem astfel de artiști în țară, merită să mai rămân și eu aici, ca să schimbăm societatea românească împreună.

Evident că nu speram, pe atunci, că voi lucra, efectiv, cu Radu Jude, era un fel de a spune că simt că e un om care gândește ca mine și că mă bucură să văd că suntem mai mulți, iar asta îmi dă speranță. Așa că această colaborare e pentru mine un vis împlinit, cu atât mai mult cu cât sunt fană a artei experimentale. Mă plictisesc profund proiectele comerciale și ador arta subversivă, care provoacă, contestă sau subminează valorile, normele, ideologiile și structurile de putere dominante dintr-o societate.

„E un film care îți trântește în față toată diversitatea prostiei și a urâțeniei umane”

– Cum crezi ca va fi primit „Dracula” de publicul și critica din România?
– Cred că reacțiile vor fi foarte împărțite, mai ales că societatea e foarte divizată în momentul de față. Cei care sunt scandalizați de obicei de filmele lui Radu Jude vor fi și mai scandalizați, dar oamenii deschiși la nou și pasionați de cinematografie vor înțelege ideea filmului și îl vor fi privi ca pe o critică sănătoasă adusă societății noastre tradiționaliste, ortodoxe și capitaliste, care îi va face să râdă și le va da speranță.

Cred că „Dracula” lui Jude e o operă de artă extrem de curajoasă care va reseta cinematografia românească contemporană.

– Dacă ar fi să povestești unui public care nu a văzut filmul ce înseamnă „Dracula” pentru tine, care ar fi esența?
– E un film care îți trântește în față toată diversitatea prostiei și a urâțeniei umane, o scutură bine de tot și o izbește de toți pereții, apoi ridică ce a mai rămas din ea și, prin norul de praf și mizerie care s-a creat, îți arată că mai răzbesc niște raze de lumină care trebuie protejate cu orice preț, până nu e prea târziu. 

E un film care te face să râzi cu lacrimi, să te cutremuri, să te enervezi și, la final, să zâmbești tâmp, cu ochii umezi de speranță. Pentru că, deși lumea pare atât de apocaliptică în momentul de față, realizezi că totuși există artiști care observă lucrurile pe care nimeni nu vrea să le observe și vorbesc despre lucrurile pe care nimeni nu vrea să le audă. Și te simți mai puțin singur în mijlocul întunericului și al haosului.