Danemarca și-a cerut iertare pentru campania de sterilizare pe care a derulat-o în Groenlanda timp de decenii
Danemarca și-a prezentat miercuri iertare publice femeilor inuite din populația indigenă a Groenlandei care au fost victime ale unei campanii de control al nașterilor desfășurată timp de decenii fără consimțământul lor, relatează Reuters.
Campania de control al nașterilor a ieșit la iveală în 2022, când documentele au arătat că mii de femei și fete, unele în vârstă de doar 13 ani, au fost supuse montării de dispozitive intrauterine fără știrea sau acordul lor, între 1966 și 1991 – anul în care Groenlanda a primit autoritatea asupra propriului sistem de sănătate.
„Nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat. Dar ne putem asuma responsabilitatea. De aceea, în numele Danemarcei, aș dori să spun: Îmi pare rău”, a declarat miercuri prim-ministrul Mette Frederiksen.
Cazul este unul dintr-o serie care au ieșit la suprafață în ultimii ani, vizând acuzații de abuzuri comise de autoritățile daneze împotriva populației din Groenlanda, teritoriu danez semi-autonom în prezent.
Tot miercuri, Danemarca l-a convocat pe principalul diplomat american de la Copenhaga, în urma unor rapoarte ale serviciilor daneze de informații care arătau că cetățeni americani au desfășurat operațiuni secrete de influență în Groenlanda.
Danemarca, sub presiuni tot mai mari din partea SUA pe tema Groenlandei
Președintele american Donald Trump a declarat în mod repetat că dorește ca SUA să preia controlul asupra Groenlandei din motive de securitate națională și internațională, precum și pentru a obține controlul asupra resurselor naturale vaste ale insulei arctice.
Administrația sa a invocat inclusiv tratamentul abuziv aplicat în trecut locuitorilor Groenlandei sub conducerea daneză. Sondajele arată că majoritatea celor 60.000 de locuitori ai Groenlandei sprijină o eventuală independență față de Danemarca, dar resping în proporție copleșitoare o preluare de către Statele Unite.
Danemarca și-a cerut scuze publice și în 2022 victimelor unui experiment din anii 1950, în cadrul căruia copii din Groenlanda au fost duși în Danemarca.
Anul trecut, un grup de femei din Groenlanda, acum aflate la vârste de 70–80 de ani, au solicitat în instanță despăgubiri din partea Danemarcei pentru campania de control al nașterilor impusă fără consimțământ.
Până acum, Danemarca nu a acordat despăgubiri, invocând o anchetă în curs menită să stabilească amploarea cazurilor și procesul decizional din spatele campaniei. Rezultatul anchetei este așteptat luna viitoare.
