Sindicaliștii și patronatele, nemulțumiți după discuțiile cu Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a participat vineri la Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, cu câteva ore înainte de ședința de guvern în care va adopta al doilea pachet de măsuri de austeritate, programată de la 18.00.
- Pachetul 2 de măsuri pe care guvernul condus de Ilie Bolojan își va asuma răspunderea în Parlament va conține 6 proiecte de lege, nu 5 cum s-a precizat anterior, deoarece pentru restructurarea autorităților de reglementare (ANCOM, ASF, ANRE) a fost creat un proiect de lege separat de cel privind guvernanța corporativă a companiilor de stat.
După întâlnirea care a durat aproximativ două ore, reprezentanții sindicatelor și patronatelor au ieșit nemulțumiți de măsurile incluse în al doilea pachet de măsuri menite să reducă deficitul bugetar.
Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, reclamă faptul că a asistat la „închiderea și practic cea mai mare politizare a administrației publice din România”.
40 de mii de bugetari dați afară, echivalează cu subvențiile pentru partide
Șchiop le-a transmis reprezentanților Guvernului că la economiile pe care le preconizează, 2.5 miliarde de lei, se adaugă plata șomajului, iar contribuțiile la asigurările sociale vor fi diminuate.
„În consecință cred că prin 40.000 de oameni dați afară se face o economie echivalentă cu suma care a fost virată partidelor politice din 2024 până în mai 2025, adică un miliard patru sute de milioane de lei”, a spus liderul FNSA.
„Ușor-ușor se stabilizează”
Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical, spune că întâlnirea de la Guvern a fost mai mult de informare. El a cerut introducerea unor criterii de transparență pentru persoanele care ocupă funcții publice și ca pentru numirile politice să existe contracte pe perioadă determinată.
„Vii cu omul politic care este ales sau este pus în funcție, pleci odată cu el. Nu rămâi, te muți în stânga sau în dreapta și umpli schema”, a spus Costin.
Întrebat despre cine este cel mai afectat de cele două pachete fiscale, Dumitru Costin spune că lucrurile sunt amestecate: „Discutăm de măsuri care afectează locuri de muncă, și nu puține, în sectorul public. Premierul chiar spunea că nu e nicio problemă, că cei disponibilizați își vor găsi foarte repede locuri de muncă la privat”.
„Pe pachetul doi sunt și măsuri care vizează zona publică și măsuri pe zona de sănătate publică, ușor-ușor se stabilizează. La fel ca de fiecare dată primii care vor deconta sunt cetățenii de rând”, a declarat Costin.
Nemulțumiri din partea grefierilor
Când vine vorba de proiectul care vizează pensiile de serviciu, Cătălin Trăistaru, reprezentant al grefierilor și personalului auxiliar, a spus că a solicitat retragerea proiectului de lege pentru modificarea condițiilor de pensionare.
Proiectul de lege care reduce la 70% din venitul net al pensiilor de serviciu, afectează pensiile personalului auxiliar și al grefierilor.
„Pensia rezultată va fi mai mică decât cea pe contributivitate. Premierul a arătat că va merge înainte cu acest proiect de lege în Parlament”, a spus Trăistaru.
Ei vor cere de asemenea etapizarea vârstei de pensionare, cuantumului pensiei și actualizarea pensiei de serviciu.
Cătălin Trăistaru a amintit și de protestele magistraților și a spus că vor analiza dacă se justifică sporirea formelor de protest pentru că „Guvernul încă nu se apleacă asupra problemelor reale din sistem – ridicarea vârstei de pensionare va face ca pensionarea colegilor mei grefieri să se amâne cu 10 ani, având în vedere că se crește și vechimea la 35 de ani”.
„E nevoie de mai mult dialog”
Dan Șucu, reprezentant al patronatelor, spune că discuția cu premierul a fost clarificatoare și apreciază „faptul că se luptă în mod serios cu evaziunea fiscală”.
Sterică Fudulea, prim-vicepreşedintele IMM România, a declarat că a scos în evidență faptul că e nevoie de mai mult dialog pentru a lucra mai intens pe propuneri.
Întrebat dacă premierul le-a spus care e impactul acestor măsuri, Fudulea a spus că „nu ni s-a comunicat acest lucru, nici măcar nu știm care este impactul primelor pachete, probabil că e prea devreme”.
Mai mult, spune Fudulea, premierul le-a sugerat reprezentanților sindicatelor și patronatelor să trimită amendamentele către parlamentari.
„Sistemul educațional e cel mai lovit”
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că i-a reproșat premierului faptul că sistemul educațional e cel mai afectat de măsurile incluse în pachet.
„I-am reproșat premierului faptul ca ne așteptam în pachetul doi să se renunțe la o serie de măsuri din educație pentru că așa cum se prezintă lucrurile în momentul de față, acest sistem este cel mai lovit. I-am spus premierului”, a declarat Hăncescu.
El spune că în urma comasării unor școli, vor exista copii care o să meargă pe jos, distanțe considerabile până la școală: „Asta nu mai este management. Pentru ce economiseşti? 300 de lei?”.
Liderul FSLI spune că protestele profesorilor vor continua și că anul școlar „va începe în fața Palatului Victoriei, Palatului Cotroceni”. El a continuat prin a spune că în prima zi de școală se așteaptă ca 30.000 de cadre didactice să iasă în stradă, în București și în restul țării.
Decizia finală privind declanșarea grevei generale va fi luată după ce profesorii se întorc în cancelarii, a precizat Hăncescu. Sindicaliștii au amenințat în ultimele săptămâni că vor boicota începutul anului școlar ca semn de protest pentru măsurile privind educația din primul pachet.
Măsurile vor trece astăzi de Guvern
Guvernul se va reuni astăzi, de la ora 18.00, în ședință pentru adoptarea măsurilor. Apoi, până luni, parlamentarii vor putea să depună amendamente.
La începutul săptămânii viitoare, premierul va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii asupra măsurilor care au fost împărțite în mai multe pachete. După acest pas, opoziția are la dispoziție trei zile pentru a depune moțiune de cenzură.
