Fost președinte al Ucrainei, într-un interviu rar pentru presa rusă: Aderarea Ucrainei la NATO ar fi „o cale directă către război civil”
Viktor Ianukovici a fost protagonistul unei apariții publice rare, luni, în presa rusă, și i-a acuzat pe reprezentanții Uniunii Europene că „au fost aroganți” în discuțiile purtate cu Kievul înainte de a fi înlăturat el de la putere, relatează AFP.
Fostul președinte ucrainean Ianukovici, un aliat al președintelui rus Vladimir Putin, a fugit în Rusia în 2014, după ce a încercat să reprime prostele proeuropene din Ucraina, care fuseseră declanșate de decizia sa de a abandona un acord de asociere cu blocul comunitar.
Într-un interviu rar, acordat agențiilor ruse de știri, care a fost publicat luni, el a acuzat Uniunea Europeană că s-a comportat „nepotrivit” în timpul discuțiilor de integrare.
„Nu au arătat înțelegere a complexității situației economice din Ucraina. O voi spune direct – au fost aroganți”, a declarat Ianukovici într-un videoclip publicat de agenția de știri de stat RIA Novosti.
El susține că o eventuală aderare a Ucrainei la NATO ar fi „o cale directă către război civil”.
„Am fost întotdeauna un adversar categoric și convins al aderării Ucrainei la NATO”, a adăugat fostul președinte.
Agențiile ruse de știri nu au precizat când sau unde a fost înregistrat interviul.
Presa rusă independentă susține că a fost prima apariție publică a lui Viktor Ianukovici de când a lansat Rusia ofensiva pe scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022.
Justiția ucraineană l-a condamnat pentru trădare
Când era Ianukovici la putere, forțele de securitate au ucis zeci de protestatari care își stabiliseră tabăra în Piața Maidan din centrul Kievului și cereau reforme pro-UE, în ceea ce a devenit cunoscut drept revoluția EuroMaidan a Ucrainei din iarna 2013-2014.
Viktor Ianukovici a fost destituit de Parlamentul Ucrainei din cauza vărsării de sânge.
În 2019, o instanță ucraineană l-a găsit vinovat de trădare, pentru încercarea sa de a înăbuși protestele. Astfel, Ianukovici a fost condamnat, în lipsă, la 13 ani de închisoare.
Președintele Volodimir Zelenski i-a retras cetățenia ucraineană în 2023.
