Un episod nevăzut al austerității. Reacția în lacrimi a două tinere, când au văzut cum alocă banii autoritățile locale din Galați
În fața unui telefon, unde citesc informațiile dintr-un articol GOLAZO.ro, două tinere sunt protagonistele „unui moment trist și dureros”, după cum îl descrie fotoreporterul Sorin Pană, care l-a surprins. Ele au aflat că 85% din bugetul pentru finanțarea sportului a fost alocat echipei de fotbal Oțelul Galați, un club privat de fotbal, în timp ce echipa de handbal, care este deținută de primărie, nu a primit niciun leu.
„Două tinere handbaliste de la CSM Galați citeau cu lacrimi în ochi ultimile știri despre sportul gălățean. Ceva apărut în Golazo scris de Cătălin Tolontan”, scrie jurnalistul Sorin Pană. Scena a avut loc pe 3 septembrie, în tribunele Sălii Sporturilor din Galați.
Cele două tinere sunt Iulia Eiler și Mălina Bichir, handbaliste care joacă la GSM Galați. Titlul articolului pe care îl citesc este „Anomalie pe bani publici la Galați” și este semnat de jurnalistul Dan Udrea, fiind referit pe pagina de Facebook a lui Cătălin Tolontan.
Ce dezvăluie articolul? Modul în care, în timp ce sunt continuate măsurile de austeritate, „unele Primării și Consilii Locale nu renunță la a lua decizii care sunt extrem de controversate în ceea ce privește finanțarea sportului”.
Cum s-au împărțit banii pentru sport la Galați
Banii alocați sportului din oraș, 6.000.000 de lei, echivalentul a aprox. 1,2 milioane de euro, pentru a doua jumătate a anului 2025, au fost împărțiti în șapte părți.
Cea mai mare parte, peste 85%, respectiv 5,14 milioane de lei (echivalentul a peste 1 milion de euro), a fost direcționată către un club privat de fotbal – Oțelul Galați, care activează în Liga 1.
Restul sumei a fost împărțită celorlalte 6 cluburi sau programe destinate sportului:
- United Galați – 800.000 lei
- Club Sportiv Universitatea Galați – 25.000 lei
- Asociația Fotbal Club Universitatea Galați – 15.000 lei
- Asociația Județeană de Dans Sportiv – 8.000 lei
- Asociația Club Sportiv Smart Galați – 7.000 lei
- Asociația Clubul Sportiv Pol Gal Danub – 5.000 lei
În schimb, echipa de handbal CSM Galați, care activează în prima ligă feminină, nu a primit niciun leu.
Echipa de handbal este deținută de Primărie, la fel cum se întâmplă în tot handbalul românesc. „Fără fondurile de la autoritatea locală, cei care conduc clubul au luat decizia de a face deplasarea în prima etapă, la Brașov, pentru jocul cu Corona, doar cu junioare. Iar scorul final a fost umilitor: 40-20 pentru brașovence. Aproape sigur, CSM Galați se va retrage din campionat”, scrie în articolul GOLAZO.ro.
Articolul amintește și că primarul din Galați, Ionuț Pucheanu (PSD), a anunțat în presa locală că bazinul de înot și sala polivalentă, două obiective care urmau să fie construite, sunt puse în așteptare.
„E o situație incertă, suntem afectate”
După ce a citit articolul, Mălina a spus, potrivit jurnalistului Sorin Pană: „O să ne ducem să cautăm ceva de lucru pe la Kaufland, sau altundeva, vreau să-mi termin studiile, nu mai avem bani de chirie, de mâncare, nu știu încotro să o apucăm…”.
Iulia Eiler a reacționat și ea azi pentru GOLAZO.ro: „E o situație incertă, suntem afectate. Sperăm să fie OK, nu știm cum vor evolua lucrurile. Mă scuzați, nu aș vrea să vorbesc aiurea, cel mai bine așteptam și vedem …”.
În urmă cu câțiva ani, ambele tinere apăreau în presa locală cu golurile înscrise la naționala de tineret a României.
