Sari direct la conținut

SUA: Statul Arkansas a promulgat o lege ce interzice practic avortul

HotNews.ro
Legea avortului in jurul lumii, Foto: captura ecran
Legea avortului in jurul lumii, Foto: captura ecran

Statul Arkansas a adoptat marţi o lege ce interzice avortul chiar şi în cazurile de viol sau incest, în speranţa de a determina Curtea Supremă a Statelor Unite să anuleze hotărârea din 1973 prin care a extins acest drept la întreg teritoriul ţării, transmit AFP și Agerpres.

Singura excepţie prevăzută în textul legii promulgat în acest stat care se învecinează cu Mississippi, cunoscut pentru conservatorismul său creştin, este „salvarea vieţii mamei în caz de urgenţă medicală”, a anunţat guvernatorul Asa Hutchinson. El a spus că a ratificat această lege ca urmare a convingerii sale sincere împotriva avortului. Legea va intra în vigoare abia la vară, iar puternica organizaţie pentru apărarea drepturilor civile ACLU a anunţat deja că o va contesta în instanţă.

Subiectul avortului îi divizează puternic pe americani, opozanţii, mai ales cei din cercurile religioase, fiind încă foarte puternici.

În ultimii 20 de ani, statele din sudul şi centrul SUA au înmulţit legile restrictive privind avortul, impunând de exemplu o anumită lăţime a coridoarelor care duc la sălile de operaţii, ceea ce a determinat închiderea multor clinici.

Cu această lege din statul Arkansas, opozanţii întreruperii voluntare a sarcinii speră să determine o schimbare la nivelul Curţii Supreme a SUA, care în 1973 a decis că americancele au dreptul să avorteze. O astfel de schimbare ar permite fiecărui stat să facă ceea ce doreşte şi ar contribui la o creştere şi mai mare a inegalităţilor teritoriale.

„Scopul acestei legi este să pregătească terenul pentru ca Curtea Supremă să anuleze jurisprudenţa actuală”, a afirmat în mod deschis guvernatorul statului Arkansas.

Curtea Supremă a SUA este solid ancorată la dreapta după numirea unui judecător conservator de către preşedintele Donald Trump cu câteva zile înaintea înfrângerii sa la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro