Călin Georgescu rămâne sub control judiciar / Decizia este definitivă
Tribunalul București a respins, joi, contestația depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 1 de a-i prelungi cu 60 de zile măsura controlului judiciar în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Decizia este definitivă, scrie News.ro.
„Respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul inculpat Georgescu Călin, împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 01.09.2025. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, se arată în soluţia pe scurt a instanţei.
Decizia de joi a Tribunalului Bucureşti este definitivă.
Călin Georgescu a ajuns, joi, în sala de judecată şi a fost aşteptat în faţa Tribunalului Bucureşti de zeci de susţinători, care l-au întâmpinat cu steaguri şi flori, i-au scandat numele şi i-au cerut autografe.

Înainte să intre în sala de judecată, Georgescu a declarat presei că asistă „la un abandon al legii în favoarea puterii, în favoarea vânătorii de oameni”.
„Asist la un abandon al legii în favoarea puterii, în favoarea vânătorii de oameni. Am speranţa că puterea judecătorească nu va anula justiţia în favoarea puterii. (…) Actuala putere are coonştiinţa subminată pentru că discreditează şi dispreţuieşte prin modul în care tratează corpul magistraturii. Nu există un dialog bazat pe onoare, soluţii oneste şi reale”, a afirmat Călin Georgescu.
Pe 1 septembrie, la ieşirea din sediul Judecătoriei Sectorului 1, Călin Georgescu a declarat că menţinerea controlului judiciar pentru încă 60 de zile şi obligaţia de a se prezenta săptămânal la poliţie este „un abuz total împotriva legii”.
Zeci de susţinători ai lui Georgescu s-au adunat şi atunci atât la Judecătoria Sectorului 1, cât şi la IPJ Ilfov, unde fostul candidat la prezidențiale a ajuns după proces pentru a semna documentele din cadrul controlului judiciar.
Ce acuzații i se aduc
Pe 27 mai, Parchetul General a extins urmărirea penală pe numele lui Călin Georgescu, după ce fostul candidat la prezidenţiale a reprodus la Realitatea Plus un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Ulterior, pe 6 iunie, el a fost chemat la Parchet unde procurorii l-au anunțat că au decis să-i prelungească controlul judiciar cu încă 60 de zile.
Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
El este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.
Lista completă a acuzațiilor:
- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentativei
- comunicarea de informații false
- fals în declarații în formă continuată
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup
- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
