Trump îi reproșează guvernatoarei statului New York sprijinul pentru „micul comunist” Zohran Mamdani
Președintele american Donald Trump a atacat-o luni pe guvernatoarea democrată a statului New York, Kathy Hochul, pentru că aceasta și-a exprimat susținerea în alegerile municipale din New York pentru Zohran Mamdani, candidat al aripii de stânga a Partidului Democrat și pe care Trump l-a calificat drept un „mic comunist”, informează AFP, conform Agerpres.
„Aceasta este o evoluție (a evenimentelor) destul de șocantă și o veste foarte tristă pentru orașul New York (…). Washingtonul va urmări această situație de foarte aproape. Nu există niciun motiv să arunci banii pe fereastră”, a scris președintele american pe rețeaua sa socială Truth Social.
Trei candidați democrați și unul republican își vor disputa voturile new-yorkezilor pe 4 noiembrie, însă tocmai acest tânăr membru al consiliului municipal în vârstă de 33 de ani, „socialist” revendicat, se situează deocamdată la mare distanță pe primul loc în sondaje.
Duminică, guvernatoarea statului și-a exprimat susținerea pentru el, afirmând că lupta contra costului ridicat al vieții, pe care Zohran Mamdani a plasat-o în centrul campaniei sale, fusese mereu „prioritatea” sa.
„În calitate de guvernatoare, am luat măsuri pentru a atinge acest obiectiv, în special reducând impozitele pe venit pentru clasa mijlocie și făcând gratuite mesele școlare pentru toți elevii. Însă mai este încă mult de lucru”, a scris Kathy Hochul.
„Ținând cont de politicile abjecte și distructive care vin de la Washington în fiecare zi, aveam nevoie să știu că viitorul primar nu va fi cineva gata să cedeze nici cel mai mic centimetru în fața președintelui Trump”, a mai scris ea.
Nu este prima dată când Donald Trump își manifestă interesul pentru alegerile din New York, oraș de unde el este originar și unde și-a construit o mare parte din carieră.
Întrebat vineri la Fox News, Trump a declarat cu privire la Zohran Mamdani: „Se pare că va câștiga”. „Și aceasta este o rebeliune. Este de asemenea o rebeliune contra candidaților răi”, a spus el.
Mai multe media au informat despre o posibilă retragere din cursă a primarului aflat la sfârșit de mandat, Eric Adams, fragilizat de acuzații de corupție și în dificultate în sondaje, în schimbul unui post în administrația Trump. Însă, până acum, cel vizat a dezmințit întotdeauna aceste informații.
