Bani pentru copii si fiscalitate mai blândă pentru companii pe timp de pandemie. Ce ajutoare guvernamentale a mai aprobat Germania
Un bonus unic pentru copii de 150 de euro, TVA comasat la produsele alimentare din comerțul de tip catering. Familiile, restaurantele, companiile și lucrătorii independenți vor beneficia de asistență fiscală suplimentară din partea guvernului german, pentru a face față consecințelor economice ale pandemiei de Covid-19. Bundestag-ul a votat vineri cea de-a treia lege privind ajutorul fiscal Corona, care extinde anumite facilități acordate deja anul trecut.
La începutul lunii februarie, Uniunea CDU/CSU și SPD au decis acordarea de noi ajutoare pentru familii, restaurante și persoanele cu salarii mici. Bundestag-ul a aprobat acum legea, însă se solicită deja îmbunătățiri. Pachetul de măsuri a trecut in Parlament cu voturile Uniunii, ale SPD, ale liberalilor (FDP) și Alternativei pentru Germania (AfD). Partidul Stângii (die Linke) și Verzii s-au abținut.
Bani pentru copii si fiscalitate mai blândă pentru companii
Printre altele, legea prevede că anul acesta, la fel ca în 2020, familiile vor primi o singură dată un bonus de 150 de euro, pentru fiecare copil care are dreptul la alocația pentru copii. În plus, restaurantele, care sunt închise de luni de zile, urmează să primească sprijin fiscal.
Cota redusă de TVA de 7 în loc de 19 la sută va continua să se aplice produselor alimentare din comerțul de tip catering. Dar acest lucru poate produce efecte numai atunci când gastronomia se deschide din nou – de aceea reducerea taxelor se va aplica, prezumtiv, până la sfârșitul anului 2022. Vechea reglementare prevedea aplicarea acestei facilități fiscale doar până în vara acestui an. La băuturi, TVA-ul rămâne 19%.
O altă prevedere se referă la companiile care suferă pierderi în criza Corona și care vor deveni mai lichide financiar, prin ajutorul fiscal. Într-o măsură mai mare decât înainte, acestea ar trebui să poată compensa, în scopuri fiscale, pierderile din 2020 și 2021 cu profiturile din anul precedent.
În dezbaterea parlamentară finală, expertul SPD, Ingrid Arndt-Brauer, a vorbit despre o „lege bună” și care a fost adoptată rapid. FDP susține măsurile, chiar dacă legea, potrivit deputatului său, Markus Herbrand, nu este un mare succes și nu este foarte convingătoare.
Critici din partea opoziției
Planurile par inadecvate și pentru Partidul Stângii. Nu totul este greșit, însă „este prea puțin și prea imprecis”, a criticat expertul acestuia în probleme de fiscalitate, Jörg Cezanne. Verzii s-au pronunțat în mod similar: „Măsurile nu sunt un ajutor real”, a spus parlamentarul bavarez, Stefan Schmidt.
Iar Albrecht Glaser, de la AfD, a vorbit despre un „o parodie” referitor la legea adoptată în vederea ajutorării companiilor. De exemplu, el a solicitat ca reportarea pierderilor acestora să fie nelimitată în timp, în sensul extinderii acesteia pe parcursul mai multor ani.
Liberalii și Verzii sunt, de asemenea, în favoarea unei extinderi și a unui termen mai lung. Din perspectiva Stângii, beneficiarii momentani ai măsurilor adoptate ar fi doar marile companii.
Birocrație redusă a sistemului de asistență socială
Și la nivel personal și familial se va primi un sprijin suplimentar de la statul german. Bundestag-ul a aprobat și pachetul de ajutorare care oferă o subvenție pentru securizarea venitului de bază.
Adulții cu salarii mici, șomerii de lungă durată și beneficiarii de asistență socială vor primi o subvenție unică de 150 de euro.
Ministerul Afacerilor Sociale a justificat subvenția cu cheltuielile mai mari intervenite din cauza pandemiei, de exemplu pentru articole de igienă și mese suplimentare la domiciliu.
Banii vor fi plătiți în prima jumătate a anului 2022. În același timp, se prevede ca așa-numitul pachet de protecție socială III să se aplice, în continuare, cu celeritate si eliminarea unor proceduri birocratice.
Pentru beneficiile provenite din sistemele de securitate socială de bază, până la sfârșitul anului vor fi suspendate examinările aprofundate. Accesul simplificat la ajutoare sociale și la venitul de bază garantat va fi prelungit până la 31 decembrie 2021.