De ce poate muri când naște orice femeie, chiar dacă e tânără. Cazul de la Constanța și afecțiunea la care trebuie să fie atente toate gravidele
Mădălina (29 de ani) a murit pe 8 octombrie 2025 la Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost transferată, în stare gravă, din cauza unor complicații apărute după ce a născut în clinica privată „Armonia”. Medicii spun că a făcut o complicație severă, numită atonie uterină, iar salvarea ei a fost îngreunată de faptul că a refuzat intervenția chirurgicală. Soțul femeii acuză clinica de malpraxis, iar poliția a deschis dosar penal. Cazul readuce în discuție riscul de hemoragie post-partum prin atonie uterină – una dintre cauzele principale de mortalitate maternă – și capacitatea clinicilor fără ATI de a gestiona urgențele obstetricale până la transferul către un spital cu terapie intensivă.
Mădălina obținuse sarcina greu, prin fertilizare in vitro, și a ales ca monitorizarea și nașterea să aibă loc la clinica privată „Armonia Hospital”, din Constanța. Potrivit comunicatului transmis presei de clinică, pacienta s-a prezentat la camera de gardă marți, 7 octombrie, ora 13:10, cu sângerare vaginală și contracții dureroase. I s-a recomandat internarea, însă ar fi refuzat, „după ce i-au fost explicate riscurile”. În aceeași zi, la ora 22:27, s-a întors în travaliu avansat și a fost internată pentru naștere.
„Travaliul și nașterea au decurs normal, sub monitorizarea atentă a echipei medicale, a parametrilor vitali materni și fetali. Pacienta naște pe cale vaginală la ora 01:06 un făt viu, unic, sex masculin, greutate 3.430 grame, indice APGAR-9 care se predă secției de neonatologie”, se mai spune în comunicat.
Hemoragie severă și acuzații de refuz al intervenției
Clinica susține în comunicat că, după naștere, „starea pacientei continuă să se deterioreze. Uterul este în continuare aton cu toate că s-au încercat toate manevrele de oprire a sângerării, motiv pentru care se recomandă intervenție chirurgicală de urgență (histerectomie de necesitate). Atât pacienta, cât și aparținătorul refuză intervenția chirurgicală după ce le-au fost explicate riscurile la care se expun, inclusiv posibilitatea decesului, riscuri pe care atât pacienta, cât și aparținătorul și le-au asumat prin semnătură”.
Citește ce s-a întâmplat mai departe, cu Mădălina AICI.
