„Rezistă România 48 de ore dacă este atacată?”, au fost întrebați românii într-un sondaj Avangarde. Ce au răspuns și ce cred despre pericolul unui atac rusesc
„Are armata Română are capacitatea de a rezista 48 de ore, în cazul unui atac, așa cum se specifică în regulamentul NATO?”, au fost întrebați românii într-un sondaj Avangarde. Aproape jumătate dintre ei cred că nu.
Sondajul vine în contextul în care, în ultimele zile, șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a spus că „toți românii ar trebui să știe să tragă cu arma” și că nu crede „într-un atac asumat al Rusiei direct asupra României”.
- Potrivit Avangarde, sondajul a fost realizat telefonic (metoda CATI), pe 920 de persoane peste 18 ani, în perioada 6-10 octombrie. Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,4%
Potrivit sondajului Avangade privind „percepțiile asupra capacității Armatei Române”, 49% dintre cei care au participat la sondaj cred că România nu va rezista pentru 48 de ore, în cazul unui atac. Doar puțin peste o treime – 35% au cosiderat că este posibil. 16% dintre cei intervievați au spus că nu știu sau nu răspund.

Cei mai optimiști în acest sens au fost cei cu studii superioare – 42% au răspuns cu „da”. Un procent de 30% dintre cei cu studii medii au răspuns afirmativ și doar 19% dintre cei cu un nivel de educație mai mic decât absolvirea liceului.
Ce cred românii despre creșterea cheltuielilor pentru înarmare
Pe de altă parte, întrebați despre cererea Alianței Nord-Atlantice de creștere a bugetului pentru apărare, cei mai mulți – 58%, au răspuns că sunt de acord, opinia fiind majoritară în toate categoriile privind nivelul de educație.

Întrebați dacă ar trebui reintrodus stagiul militar obligatoriu, 48% au răspuns negativ, în timp ce un procent destul de apropiat – 43% au afirmat că ar fi o idee bună.

În ce privește doborârea dronelor care încalcă spațiul aerian al României, doar 10% au dat un răspuns negativ, în timp ce un procent total covârșitor au spus „cu siguranță da” sau „în funcție de situație”.

O treime dintre respondenți au spus că pericolul ca România să fie atacată de Rusia este mare sau foarte mare, iar un total de 58% au apreciat că pericolul este mic sau foarte mic/inexistent.

De asemenea, sondajul sugerează că majoritatea românilor sunt de părere că Guvernul nu gestionează bine domeniul apărării.

La întrebarea privind un posibil atac rus asupra Republicii Moldova, doar 28% au spus că România ar trebui să o ajute cu trupe.

Trei sferturi dintre români nu vor ca MApN să fie condus de un civil, ci de un ofițer superior.

Ce a spus șeful Armatei Române săptămâna aceasta
Rusia duce „un război cognitiv” în România, „un război cu mințile cetățenilor noștri”, spune șeful Armatei române, generalul Gheorghiță Vlad. El consideră că rușii nu vor ataca țara noastră, cel puțin „nu în perioada imediat următoare”, însă nu poate fi exclus niciun scenariu: „Și noi, ca militari, nu putem să excludem toate variantele”.
Într-un interviu acordat Euronews, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a spus că lansările de drone deasupra teritoriului României și valul de dezinformări de pe rețelele de socializare fac parte din „războiul cognitiv” pe care Rusie îl duce împotriva României
„Nu uitați că România este parte a NATO. Avem toate garanțiile de securitate corespunzătoare să afirmăm că securitatea României nu a fost contestată nicio secundă. Avem capabilitățile necesare, avem tot ce trebuie la nivel aliat, astfel încât să avem o reacție oportună. Și Rusia știe acest lucru. Acesta este și motivul pentru care ați văzut că sunt fel și fel de provocări de natură hibridă, de cu totul altceva care să fie la limita instrumentelor militar și politic, civil. E o falie foarte fină pe care Federația Rusă încearcă să o speculeze.
Dezinformarea, fake-news, influențarea populației în ceea ce privește alegerile democratice, percepția asupra valorilor, narativul că mai degrabă se investește în educație, cultură, asistență medicală decât în securitate. Securitatea costă. Rusia duce un război cognitiv, un război cu mințile cetățenilor noștri. Influențarea psihologică și crearea de comportamente care să servească narativului Federației Ruse”, a declarat șeful Armatei Române în interviu.
