VIDEO Panică la bordul unui avion din cauza unei baterii care a luat foc
Un avion care zbura de la Hangzhou, din China, spre Seul, în Coreea de Sud, a fost forțat să aterizeze de urgență la Shanghai, sâmbătă, din cauza unei baterii cu litiu care a luat foc, scrie South China Morning Post.
Compania Air China a confirmat incidentul într-un comunicat pe rețelele sociale.
„În 18 octombrie, în timpul zborului CA139 de la Hangzhou spre Icheon, o baterie de litiu din bagajul de mână al unui pasager depozitat în compartimentul de deasupra capului s-a aprins spontan”, a declarat compania aeriană.
Potrivit Air China, echipajul a gestionat rapid situația și nicio persoană nu a fost rănită.
Fire breaks out in the overhead luggage bin on board Air China flight CA139 while flying between Hangzhou and Seoul.
— Breaking Aviation News & Videos (@aviationbrk) October 18, 2025
It is understood that the cause of the fire was a lithium battery in a passenger's luggage spontaneously combusting.
The cabin crew contained the fire and the… pic.twitter.com/IV5LEYxIy5
„Pentru a asigura siguranța zborului”, avionul a trebuit „să facă o aterizare neprogramată” pe Aeroportul Internațional Shanghai Pudong.
Unul dintre pasageri a fost citat de portalul de știri Shanghai Observer spunând că s-a auzit o bubuitură puternică înainte de a începe să iasă flăcări din compartimentul de bagaje.
Nu este primul incident din Asia în care este implicată o baterie de litiu. În mai, un zbor al China Southern Airlines, de la Hangzhou spre Shenzhen, a fost forțat să revină la aeroport la 15 minute după decolare, când echipajul a observat fum ieșind din bateria camerei foto și acumulatorul extern ale unui pasager.
În ianuarie, autoritățile din Coreea de Sud au indicat o baterie externă de rezervă drept posibilă cauză pentru un incendiu care a avut loc în acea lună la un avion Air Busan, cu 169 de pasageri și un echipaj alcătuit din șapte membri. Șapte persoane au suferit răni minore din cauza incendiului.
