VIDEO Scandal în Parlament la „Ora premierului”. Cîțu îl trimite la școală pe Ciolacu: „Mă contestă slugile lui Dragnea”/ Liderul PSD îl acuză că e „campionul absolut al urii”
Scandal în Parlament la „Ora premierului”. Social-democrații care l-au chemat pe Florin Cîțu în Parlament pentru o dezbatere pe tema bugetului au venit cu mai multe figuri de carton reprezentând lideri ai puterii și au vociferat încontinuu din sală, făcându-l pe președintele de ședință, Ludovic Orban, să intervină de câteva ori și să-i trimită „în galerie, imediat ce se vor redeschide stadioanele”.
În zgomotul din sala de plen, Florin Cîțu și-a început discursul atacându-i frontal pe liderii PSD care-l contestă spunându-le că sunt „slugile lui Dragnea”, iar la final oferindu-se să-l înscrie la școală pe Marcel Ciolacu, care n-a înțeles nimic din buget. „Cititul n-a omorât pe nimeni”, a comentat el.
„Românii ar trebui să ştie că această invitaţie din partea PSD nu are nicio legătură cu bugetul României. Ei m-au invitat aici să vadă cât rezist la înjurăturile lor. Eu vă spun că acest prim-ministru rezistă. În acelaşi timp, să vedem cine mă contestă pe mine, cine sunt cei care mă contestă. Conducerea PSD: Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Mihai Tudose. Aceştia sunt cei care mă contestă pe mine. Repetăm numele celor care mă contestă: Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Paul Stănescu, toţi slugile lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov. Toţi încă fac tot ce le-au spus aceşti oameni, au făcut şi fac acelaşi lucru, rămân şi au fost slugile celor doi”, a afirmat Florin Cîţu în plenul Camerei Deputaţilor.
În replică, liderul PSD Marcel Ciolacu l-a acuzat pe premier că minte și că a venit cu un buget al austerității, cerându-i în final să plece de la Palatul Victoria.
„Domnule premier, aţi vorbit vreo 10 minute. În tot acest timp aţi împrumutat România cu 600.000 de euro. 1.000 de euro pe secundă, bani furaţi din buzunarul fiecărui român, pe care îi vor plăti copiii şi nepoţii noştri. (…) În loc să veniţi cu un buget care să repare, dumneavoastră aţi luat coasa în mâini şi v-aţi apucat să seceraţi veniturile românilor. Nu vă pasă că energia este mai scumpă, că mâncarea este mai scumpă, că medicamentele sunt mai scumpe. V-aţi prezentat deja filosofia de viaţă: că pe lumea asta nimic nu e gratis! Din păcate, aţi dovedit că nici să mori nu e gratis. Aţi tăiat până şi de la ajutorul de înmormântare. Domnule Cîţu, ştie tot poporul că la dumneavoastră totul se reduce la bani. Pe care fie îi furaţi, fie îi împrumutaţi la dobânzi uriaşe. Dar pe lumea asta sunt şi lucruri care pur şi simplu nu se măsoară în bani”, a afirmat acesta.
Ciolacu a susţinut că premierul, „campionul absolut al urii”, îi urăşte pe bugetari, pe care îi ameninţă acum cu tăieri de venituri şi cu concedieri şi urăşte mediul privat, pe care l-a minţit un an întreg că îl va ajuta.
HotNews.ro prezintă cele mai importante declarații:
UPDATE 17:46 Florin Cîțu:
- N-a fost vorba despre buget aici. Cei care au discutat despre buget nu au înțeles. O să vă înscriu eu la școală, dle Ciolacu.
- Dragi pesediști, puneți mâna pe carte, cititul nu a omorât pe nimeni.
UPDATE 17:42 Miclos Zoltan:
- Fiind un buget postcriză, înseamnă că de acum începem să reconstruim bugetul.
- Bugetul pe 2021 ne oferă un parcurs clar în privința deficitului și ne oferă garanția menținerii datoriei publice sub nivelul critic.
UPDATE 17:38 George Simion (AUR)
- Vin din Hunedoara unde am fost chemați de mineri pentru că bătaia de joc a atins cote maxime. Grupul AUR va părăsi sala de ședințe în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului.
- Minerii noștri vor ajunge culegători de sparanghel în Germania.
- Nu vindeți gazele din Marea Neagră, nu dați legea off-shore, nu vindeți portul Constanța și nu distrugeți Poșta Română.
UPDATE 17:33 Ionuț Moșteanu (USR-PLUS)
- România se schimbă. Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR este cel care reprezintă oamenii care nu mai vor să vadă penali în funcții publice și baroni, funcționari incompetenți în instituții, spitale în paragină.
- Sub bagheta lui Ponta, Dragnea, Dăncilă ati ratat toate oportunitățile pentru România.
- Nu puteți să-i dați lecții de economie lui Năsui când l-ați avut ministru pe Andrușcă.
- Avem o nouă generație care duce România într-o direcție bună. Bugetul e construit pe dezvoltare și investiții. Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR prezintă un buget de investiții de peste 61 de miliarde de lei, cel mai mare din istorie.
UPDATE 17:26 Gabriel Andronache (PNL)
- Susțin dezbaterile în jurul legii bugetului, dar din respect pentru oamenii care ne-au mandatat cred că trebuie purtată cu argumente, nu cu minciuni.
- Evoluțiile economice ne arată că România a adoptat unele din cele mai bune măsuri pentru atenuarea crizei economice.
- Ori de câte ori guvernele de dreapta au insănătoșit economia au urmat guverne socialiste care au reînviat pensiile speciale.
- Acest buget e realist și asigura resursele pentru plata salariilor, a pensiilor și alocațiilor majorate.
UPDATE 17:17 Marcel Ciolacu:
- V-am ascultat cu mare atenție intervenția, ați vorbit vreo 10 minute. În acest timp ați împrumutat România cu 600.000 de euro.
- Domnule Cîțu, dar nu aveți bani să le plătiți salariile minerilor.
- Veniți în parlament cu un buget de austeritate.
- Orban și Cîțu au lăsat un deficit de 10% si o datorie publică de peste 47% din PIB.
- V-am auzit că PSD scoate România din UE. Vreau să vă reamintesc că PSD a dus România în UE. România de astăzi este în derivă. Ați alocat cel mai mic pachet pentru redresare și combaterea pandemiei.
- Ați dat afară oameni competenți și ați angajat toate pilele.
- În loc să veniți cu un buget să repare, ați luat coasa în mâini și tăiați din venituri.
- Știe tot poporul că totul la dvs se reduce la bani. Sunt lucruri care nu se măsoară în bani: iubirea pentru copiii noștri cărora nu le-ați mărit alocațiile.
- Sunteți campionul absolut al urii. Sunteți plin de ură față de bugetari.
- Nici n-ați citit legea salarizării când mințiți românii că sunt sporuri de 80%, sunt plafonate la 30%. Spor de calculator nu mai există de 20 de ani.
Florin Cîțu:
- Ei m-au invitat aici să vadă cât rezist la înjurăturile lor. Acest prim-ministru rezistă.
- Cel mai tragic și cred că e la limita trădării naționale: propun să nu mai plătim contribuția la UE.
- Anul acesta avem un buget echilibrat, credibil, un buget construit în jurul investițiilor.
- Vom face reformă în acest an.
….