Skip to content
Pawel Wujec. Foto - Linkedin și Dreamstime

Un om de afaceri dintr-o țară care tocmai a devenit a 20-a economie a lumii a venit des în România și spune că „Bucureștiul are un viitor fantastic!” 

Două jurnaliste HotNews s-au deplasat în Polonia. Au discutat cu mai mulți profesori, antreprenori și experți, despre ce putem înțelege noi, în România, din evoluția impresionantă a Poloniei. 

  • Acest articol este realizat în cadrul proiectului jurnalistic transfrontalier Pulse.

Pawel Wujec este antreprenor cu peste 20 de ani de experiență în media și industria digitală și vorbește, la rândul său, despre potențialul colaborării dintre România și Polonia. 

Tranzacție de peste 20 de milioane de euro pe piața de turism

„Multe companii poloneze investesc în România, prin cumpărarea de companii românești sau parteneriate. De exemplu, Wirtualna Polska, o companie media poloneză uriașă, în al cărei consiliu de administrație sunt, care are o afacere uriașă de turism, a cumpărat anul trecut agenția de turism Litoralul Românesc cu peste 20 de milioane de euro. Și există multe astfel de exemple”, amintește antreprenorul. 

„Și din punct de vedere cultural cred că ne descurcăm bine cu românii, sunt partenerii naturali ai Poloniei în regiune, subliniază Pawel Wujec.

Pawel Wujec. Foto – Linkedin

Mesaj optimist din Polonia pentru România

Potrivit antreprenorului, România are un mare potențial de dezvoltare în următorii ani: „Cred că, din punct de vedere economic, România va merge pe urmele Poloniei și chiar va „fura” niște locuri de muncă din Polonia, pentru că aveți o populație relativ mare,  o bază universitară foarte bună, mulți oameni care știu informatică, economie, finanțe și așa mai departe, sunteți mai ieftini”.

”Pentru marile corporații care doresc să aibă centre de servicii acest lucru este important. Unele dintre ele vor vrea să mute oameni din Polonia în România, e drept că unele vor merge chiar în Kosovo pentru că este și mai ieftin. Dar multe vor încerca să găsească ceva mai ieftin, dar și sigur și o mare rezervă de talente. Totodată, riscul de război este mai mic în România”, punctează Pawel Wujec, care a vizitat de mai multe ori Bucureștiul. 

„Cred că, în 10 ani, 80% dintre acestea vor fi cumpărate, renovate și vândute la prețuri foarte mari. Este bine sau rău? Nu sunt sigur”

L-au uimit casele istorice lăsate în paragină din centrul orașului, dar vede până și în privința lor un potențial de dezvoltare. „Cred că, în 10 ani, 80% dintre acestea vor fi cumpărate, renovate și vândute la prețuri foarte mari. Este bine sau rău? Nu sunt sigur”. Are un mesaj optimist pentru România și, în special pentru București. „capitalul merge întotdeauna preponderent în capitală și cred că Bucureștiul are un viitor fantastic”.

Ziarist: Politicienii polonezi vorbesc de multă vreme despre 

Jurnalistul Michal Kokot de la Gazeta Wyborcza, ziarul fondat de Solidaritatea, mișcarea sindicală care a contribuit decisiv la doborârea comunismului, aduce în discuție și un alt timp de colaborare între România și Polonia – cea în domeniul securității. 

„În Polonia, politicienii din toate taberele au subliniat de mult timp importanța cooperării cu România. În general, împărtășim viziuni similare asupra amenințării reprezentate de Rusia și asupra necesității unor legături transatlantice puternice”, spune Michal Kokot. 

Cum se vede din Varșovia războiul 

Polonezii cred în reconstrucție, iar istoria a arătat că sunt buni la reconstrucție. Una dintre clădirile emblematice din Varșovia este Castelul Regal, care a fost complet distrus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și reconstruit în anii ‘80. 

Dacă nu ai ști povestea nici nu ai bănui că zidurile sale roșiatice și semețe, scăldate în lumina soarelui de toamnă, au fost odinioară un maldăr de cărămizi. 

Varșovia. Foto – Adelina Mărăcine / Hotnews

Lângă el, turnul cu ceas, verde-oxidat, veghează deasupra pieței pavate, unde turiștii fac fotografii și apoi se opresc la terase. Și, din nou, nimic din această scenă nu te-ar duce cu gândul la faptul că în vecinătatea țării are loc un război și că emisarii lui, dronele rusești, au intrat luna trecută în spațiul aerian al Poloniei, stârnind teama în special în partea de est a Poloniei.

Turnul cu ceas din Varșovia. Foto – Adelina Mărăcine / Hotnews

Doi turiști români pe care i-am întâlnit aici spun că se simt în siguranță în capitală. „Mi se pare că sunt la fel de expuși cum suntem și noi în România. Dar sunt, poate, chiar mai pregătiți, au relații mai bune cu alte țări și resurse mai solide. Într-un fel, te simți mai în siguranță aici”, spune Ștefan.

Avioanele germane care protejează cerul

Varșovia pare imună la panică, dar nu și la memorie. În fața Castelului Regal, ghizii le amintesc turiștilor cât de mult din oraș a fost ridicat din ruină. Unul dintre ei este Lukas, tânăr ghid turistic în capitală. Spune că ziua în care au apărut dronele a fost „șocantă”, dar că viața a revenit rapid la normal. „Am primit mesaje oficiale de la autorități, ni s-a spus doar să stăm departe de orice obiect suspect. În prima zi a fost teamă, dar acum totul totul a revenit la normal”.

Lukas își amintește știrea despre un avion german care s-a ridicat de la sol să intercepteze dronele rusești, o dovadă vie a faptului că vremurile și istoria se schimbă. „Chiar dacă facem parte din NATO, a fost o surpriză să vedem avioane germane protejând cerul polonez. A fost, cumva, o confirmare că nu suntem singuri.” 

„În Polonia, mereu se întâmplă ceva din cauza Rusiei, așa că ne-am obișnuit și cu teama”

Varșovia. Foto – Adelina Mărăcine / Hotnews

Atunci când a început războiul, mulți polonezi s-au panicat. Însă între timp, viața a reintrat în normal. „Suntem obișnuiți cu astfel de evenimente”, spune Patricia, 24 de ani, absolventă de turism. Bunica ei are mereu un bagaj pregătit „pentru orice eventualitate”, după cum povestește. 

„Bunica se panichează mereu. Dar noi, tinerii, nu ne mai gândim la război. Poate oamenii de la țară se tem mai mult. Noi, aici, ne vedem de treabă. Dacă e să se întâmple ceva, se va întâmpla oricum.”

Pentru Patricia, viața merge mai departe în ciuda veștilor îngrijorătoare. „Prima dată m-am speriat acum zece ani, când Rusia a atacat Crimeea. Apoi, când a început războiul din Ucraina. Dar cu timpul m-am obișnuit. În Polonia, mereu se întâmplă ceva din cauza Rusiei, așa că ne-am obișnuit și cu teama.”

În ziua în care dronele au traversat granița, era la muncă, într-un hotel din centrul capitalei. „Nu am simțit panică, oamenii erau calmi. În Varșovia sentimentul de frică nu e atât de accentuat.”

Puțin mai departe, la un muzeu de artă din centrul Varșoviei, îl întâlnim pe Peter, venit din sudul Poloniei, aproape de granița cu Republica Cehă. Lucrează în domeniul cultural și a venit singur pentru câteva zile în capitală. Acasă îl așteaptă cei trei copii ai săi. „Mi-e frică pentru ei. Nu am niciun control asupra situației. Tot ce pot face e să trăiesc în prezent și să-mi fac treaba cât mai bine. Dar undeva, în adâncul minții mele, există gândul că ceva rău se va întâmpla.”

Paramedicul polonez care a fost la Salina Turda: „Simt că avem aceleași probleme. Poate de asta vă înțelegem mai bine”

Ceva mai departe, în biserica Wizytek, de pe Krakowskie Przedmieście îl întâlnim pe Przmek, un paramedic din Varșovia în vârstă de 44 de ani. 

Biserica Wizytek din Varșovia. Foto – Adelina Mărăcine / Hotnews

Ca și noi, se află pentru prima dată acolo, deși a locuit o vreme foarte aproape de lăcașul de cult, care era pe atunci închis publicului. Una dintre maicile care îngrijesc lăcașul l-a rugat să o ajute să tundă copacii din grădina din spate, unde ne-a invitat apoi și pe noi.

„Desigur, rușii vor face orice ca să ne amenințe”, spune Przemek. „Uneori pot face lucruri de neiertat – să omoare oameni în Polonia sau să provoace incendii. Știu doar că trebuie să fim atenți. Dar nu cred că mai pot să ne facă un rău major.”

Își amintește ziua în care guvernul a trimis mesajele de alertă. „Da, îmi amintesc. Dar nu era prima dată. A fost un șoc în prima zi, dar acum… acum totul pare din nou normal.”

După câteva minute, conversația se mută firesc spre România și aflăm că a vizitat-o și că a venit de aici cu amintiri plăcute. „Am fost la Salina Turda, cred că acum patru ani. Mi-a plăcut mult. Am mai fost de două ori, în concediu. Pur și simplu ca turist. Când sunt difuzate filme românești la televizor, le urmăresc. Simt că avem aceleași probleme, și politice, și sociale. Poate de asta vă înțelegem mai bine.”

Experiența de turist în România este comună multor polonezi subliniază jurnalistul Michal Kokot. „Cred că turismul ar putea avea un mare potențial. Mulți polonezi care călătoresc în România subliniază frumusețea naturii. Acesta este un atu pe care România l-ar putea valorifica”, crede el. 

Când am plecat în Polonia, am vrut să vedem cum afectează războiul din apropiere viața oamenilor de aici. Am descoperit o țară care, ca și România, își trăiește acum cea mai bună perioadă din istorie din punct de vedere economic și social. În ciuda tuturor dificultăților și nemulțumirilor, ambele au ce apăra, o spun oamenii.

Proiectul PULSE este o inițiativă europeană de promovare a parteneriatelor jurnalistice transfrontaliere, co-finanțată de Comisia Europeană (DG CONNECT) în cadrul Acțiunilor Multimedia prin acordul de grant LC-02772862. HotNews.ro colaborează în cadrul proiectului cu alte publicații prestigioase din Europa: Delfi (Lituania), Deník Referendum (Cehia), cel mai mare ziar austriac Der Standard (Austria), unele dintre cele mai mari publicații din Grecia – EFSYN, El Confidencial – Spania, cel mai mare ziar polonez Gazeta Wyborcza, cel mai vechi site analitic și informațional bulgar Mediapool, una dintre cele mai mari publicații independente maghiare HVG și ziar italian cu profil economic Il Sole 24 Ore, una dintre cele mai vechi și puternice publicații din Peninsulă.

Trei organizații media transnaționale de renume – OBCT (Italia), N-ost (Germania) și Voxeurop (Franța) vor coordona activitățile proiectului.