Refuzat de coaliție, Sorin Grindeanu anunță că face oricum un grup de lucru pe pensiile magistraților / El spune că s-a întâlnit cu „toți actorii relevanți din justiție”
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că s-a întâlnit vineri la Parlament cu „toți actorii relevanți din justiție” pe tema proiectului privind pensiile magistraților, respins de CCR. Întâlnirea nu a fost anunțată anterior și vine în contextul în care în coaliție PSD ceruse crearea unui grup de lucru, însă s-a lovit de un refuz din partea premierului și a celorlalte partide.
Sorin Grindeanu, care este și președintele Camerei Deputaților, a anunțat pe Facebook că a avut un „dialog constructiv astăzi, la Parlament, cu toți actorii relevanți din justiție”.
„Așa cum am anunțat public, am inițiat o consultare în vederea elaborării rapide a unui proiect de lege privind pensiile magistraților care să răspundă cu adevărat așteptărilor românilor și să deblocheze tranșa de 231 de milioane de euro din PNRR până la data de 28 noiembrie”, a scris Grindeanu.
Președintele PSD spune că demersul lui are două obiective: „Deblocarea situației din justiție și formarea unui grup de lucru cu specialiști, sub coordonarea Parlamentului, care să identifice cu celeritate soluția legislativă constituțională”.
Anunțul lui Grindeanu vine în contextul în care el a cerut crearea unui grup de lucru pentru reluarea și adoptarea acestui proiect, însă a fost refuzat marți de ceilalți parteneri ai coaliției. Vicepremierul Tanczos Barna (UDMR) i-a spus lui Grindeanu că asta doar ar îngropa reforma. În acel moment, Grindeanu s-a ridicat nemulțumit și a părăsit ședința coaliției, conform surselor HotNews prezente la discuție.
„În politică dialogul este singura cale prin care poți obține rezultate pe termen lung”
„Le mulțumesc pentru deschidere președintei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache, președintei Înaltei Curți de Casație și de Justiție (ÎCCJ), Lia Savonea și procurorului General, Alex Florența. De asemenea, apreciez implicarea ministrului Justiției, Radu Marinescu, a ministrului Muncii, Florin Manole și a vicepremierului Marian Neacșu”, a scris Grindeanu pe Facebook după întâlnirea pe care a avut-o la Parlament.
El susține că respinge „obtuzitatea și încăpățânarea”, în contextul în care luni l-a criticat pe Ilie Bolojan pentru că nu a ținut cont de propunerile președintelui Nicușor Dan privind reforma pensiilor magistraților și nu a avut un dialog constant cu aceștia.
„Eu cred că în politică dialogul este singura cale prin care poți obține rezultate pe termen lung. Sunt un om politic care respinge obtuzitatea și încăpățânarea, pentru că acestea nu duc niciodată la rezultate viabile. Acest demers trebuie dus până la capăt, alături de toți cei interesați și de bună-credință, de aceea lansez și celorlalți lideri ai coaliției invitația de a fi parte activă din soluție”, a mai scris Grindeanu.
Președintele interimar al PSD susține că „trebuie să folosim toate mijloacele parlamentare pentru a avea o soluție reală și constituțională la o problemă serioasă”.
Joi seara, într-o emisiune la Antena 3 CNN, Ilie Bolojan a spus că a avut discuții cu magistrații înainte de asumarea legii privind modificările aduse la pensiile acestora, aducând aminte și de întâlnirea de la Cotroceni. El a susținut că a și ținut cont de o parte dintre observațiile acestora.
„N-am primit, în schimb, decât, să zicem așa, o doză mare de orgoliu”
După decizia de luni a Curții Constituționale, Sorin Grindeanu a lansat o seride de atacuri fără precedent la adresa premierului Ilie Bolojan. Grindeanu a vorbit și miercuri despre propunerea sa privind crearea unui grup de lucru și a spus că a primit în schimb „o doză mare de orgoliu”.
„Să venim, rapid, cu o formă care poate fi redepusă rapid, astfel încât să mergem înainte cu acest proiect. N-am primit, în schimb, decât, să zicem așa, o doză mare de orgoliu și am primit transmisii live din timpul ședinței”, a spus Grindeanu miercuri, nemulțumit că au apărut în presă detalii despre discuțiile din timpul ședinței coaliției.
Sorin Grindeanu a criticat faptul că în propunerea de lege picată la CCR, pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, nu s-a ținut cont de propunerile președintelui Nicușor Dan, care ceruse ca perioada de tranziție să fie de 15 ani, nu de 10, cum a stabilit Guvernul.
„Inclusiv președintele României, și știți acest lucru, a spus că există anumite articole, urmare a dialogului pe care domnia sa l-a avut fie cu Înalta Curte, fie cu CSM-ul, cu actorii din domeniu, ar trebui reformulate. Perioada de tranziție 15 ani, de exemplu. Asta a spus președintele. Nu s-a ținut cont în acest proiect de lege inițiat de Guvern, nici de observațiile date de către președinte”, a declarat Grindeanu.
El a spus că tocmai „lipsa aceasta de dialog” l-a făcut ca marți să propună crearea unui grup de lucru.
El a spus că Ilie Bolojan trebuie „să plece acasă dacă în continuare face a doua oară aceeași procedură fără a avea dialog cu toți actorii, sau măcar să țină cont de ce spune președintele României”.
