Chinezii sunt îngrijorați că încălzirea vremii pune în pericol o delicatesă apreciată: „Nu putem face nimic”
Ultimii trei ani au fost cei mai grei pentru Xie Dandan și familia ei în condițiile în care cultivă de mai bine de un deceniu una dintre cele mai apreciate delicatese culinare din China: crabul „păros”, numit astfel din cauza cleștilor săi acoperiți cu puf, relatează Reuters.
„Din 2022, simt că vremea devine din ce în ce mai rea în fiecare an”, a declarat pentru Reuters femeia în vârstă de 34 de ani, stând printre rezervoare pline cu crabii apreciați pentru carnea lor dulce și icrele aurii, în timp ce îi lega în snopi de paie pentru a-i pregăti de livrare către clienți.
„Am ajuns să ne pregătim mental pentru aceste pierderi”, a mai spus ea.
Xie se numără printre fermierii de la lacul Yangcheng, din provincia estică Jiangsu, care sunt nevoiți să găsească metode noi pentru a menține crustaceele în viață, deoarece temperaturile neobișnuit de ridicate și verile prelungite din 2022 încoace au perturbat ciclurile de reproducere.
Crabii chinezești, cum mai sunt cunoscuți în afara țării, se pot vinde cu sute de dolari la export, în seturi de câte patru, către țări precum Singapore și Japonia.
„Cei care lucrează în agricultură sunt la mila cerului”, a spus Xie, a cărei comunitate a fost afectată anul trecut de pierderi provocate de cel mai puternic taifun care a lovit coasta de est a Chinei din 1949 încoace, distrugând plasele crescătorilor și oprind sistemele de oxigenare.

De ce sunt crabii în pericol din cauza creșterii temperaturilor
Kenneth Leung, expert în acvacultură la City University din Hong Kong, afirmă că temperaturile mai ridicate decât în mod normal reprezintă o triplă amenințare pentru crabi: le încetinesc creșterea, reduc cantitatea de oxigen din apă și favorizează proliferarea bacteriilor.
Speranțele pentru o recoltă bogată anul acesta au fost spulberate de temperaturile de vară din zona lacului de lângă orașul Suzhou – faimos pentru unii dintre cei mai gustoși crabi – care au rămas peste 30°C până la sfârșitul lunii octombrie, întârziind maturizarea acestora.
Cultivarea crabilor este un proces intensiv, care începe cu creșterea larvelor în iazuri timp de aproximativ un an, după care acestea sunt mutate în ferme îngrădite din lac, unde crustaceele năpârlesc – adică își schimbă cochilia – pe măsură ce cresc.
Năpârlirea are loc de aproximativ cinci ori între martie și începutul tradițional al sezonului de recoltare, la sfârșitul lui septembrie, a spus Xie.
Însă căldura excesivă poate ucide crabii în timpul procesului de năpârlire, pe lângă faptul că prelungește perioada de maturizare. În 2022, fermierii au aruncat blocuri de gheață în apă pentru a o răci, a povestit ea.

Temperaturi record în China în ultimii ani
În ultimii trei ani, unele dintre cele mai fierbinți și mai lungi veri din estul Chinei au adus încă din luna iulie temperaturi de 40°C sau mai mult, timp de zile consecutive.
În septembrie, autoritățile meteorologice au declarat că vara acestui an a fost cea mai călduroasă din China din 1961 încoace, în timp ce ploile din nord au fost cele mai persistente din același interval de măsurători – perturbări pe care oamenii de știință le pun pe seama schimbărilor climatice.
Leung a sugerat selecția genetică ca posibilă soluție pentru crescătorii de crabi, prin alegerea pentru reproducere a exemplarelor cu o toleranță mai mare la temperaturi ridicate.
În pofida problemelor semnalate de crescători, autoritățile chineze estimează că lacul de lângă Suzhou va produce în acest an o recoltă de 10.350 de tone metrice, aproximativ la același nivel cu anii precedenți, cu excepția celor 9.900 de tone de anul trecut, când a lovit taifunul.
Xie spune însă că, deși crescătorii de crabi se pot ruga pentru o vreme mai blândă anul viitor, ei știu că, în cele din urmă, au foarte puțin control asupra situației.
„Nu putem decât să vedem dacă crabii păroși vor reuși să se adapteze; iar dacă nu, atunci poate că această industrie pur și simplu va dispărea. Nu putem face nimic în privința asta”, afirmă femeia.
