Sari direct la conținut

Marcel Ciolacu anunţă că PSD va depune moţiune împotriva ministrului Claudiu Năsui

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Hotnews
Marcel Ciolacu, Foto: Hotnews

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că PSD va depune moţiune împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pe care îl acuză că „a avut cont de administrator şi a putut să intervină” în procedura de alocare a ajutoarelor financiare din fonduri europene pentru întreprinderile mici şi mijlocii. ”Eu mă mir că nu a descins DNA-ul într-un astfel de caz, când vorbim de bani europeni şi de o sumă atât de mare şi de 27.000 de companii care au fost blocate să aibă acces la acest program”, susţine liderul social-democrat, citat de news.ro.

”Domnu Năsui… au depus 27.000 de IMM-uri, 27.000 de companii româneşti au trimis dosare, hârtii, le-au cerut zeci de hârtii. A venit un ministru – e un om de bun simţ, dar funcţia l-a doborât – plus că există suspiciuni clare de măsluire. Prima oară le-au spus oamenilor: dom-le primii care accesează vor primii serviţi o regulă clară, corectă. Au stat oamenii cu calculatoarele în mână, ca să acceseze primii, au fost serviţi ultimii, în ultimele 48 de ore, după ce domnul Năsui a avut cont de administrator şi a putut să intervină într-o procedură de selecţie pe bani europeni”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri seară, într-o emisiune la România Tv.

Întrebat dacă are vreo suspiciune cu privire la faptul că ministrul Economiei ar fi intervenit în alocarea fondurilor pentru micile companii, liderul PSD a răspuns: ”Dar nu trebuie să o am eu, eu o să depun moţiune simplă, eu vreau să văd cum USR-ul nu va vota împotriva unui ministru pe care are suspiciune clară că există, a făcut un caz de corupţie”.

Marcel Ciolacu a precizat că ”presupune” că DNA şi Oficiul de Luptă Anti-Fraudă s-au autosesizat în acest caz.

”Eu mă mir că nu a descins DNA-ul într-un astfel de caz, când vorbim de bani europeni şi de o sumă atât de mare şi de 27.000 de companii care au fost blocate să aibă acces la acest program”, a adăugat liderul social-democrat.

Pentru mai multe amănunte, citește:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro