Sari direct la conținut

Noi restricţii pentru jurnalişti la Casa Albă. Acuzați că „înregistrează în secret imagini video şi audio”, ei nu mai au voie într-o cameră de lângă Biroul Oval

HotNews.ro
Noi restricţii pentru jurnalişti la Casa Albă. Acuzați că „înregistrează în secret imagini video şi audio”, ei nu mai au voie într-o cameră de lângă Biroul Oval
Sala de conferințe de presă a Camerei Reprezentanților din Washington DC, Statele Unite, pe 23 octombrie 2025. Credit line: Celal GüneÅŸ / AFP / Profimedia

Măsura Casei Albe urmează restricţiilor impuse în luna octombrie reporterilor de la Departamentul Apărării, în urma cărora zeci de jurnalişti și-au eliberat birourile din Pentagon și au renunțat la acreditări.

Noua regulă care a intrat în vigoare vineri restricționează accesul liber al jurnaliştilor acreditaţi la birourile secretarului de presă Karoline Leavitt şi ale altor oficiali de rang înalt din domeniul comunicării aflate în Aripa de Vest, lângă Biroul Oval, relatează Reuters, citată de News.ro.

Astfel, jurnaliștii nu mai au voie să intre în camera 140, cunoscută şi sub numele de „Upper Press”, fără o programare prealabilă.

Consiliul Naţional de Securitate de la Casa Albă a declarat că schimbarea a fost făcută pentru a proteja materialele sensibile care acum sunt gestionate de oficialii de comunicare ai Casei Albe, ca urmare a schimbărilor survenite în cadrul Consiliului.

„Pentru a proteja astfel de materiale şi a menţine coordonarea între personalul Consiliului Naţional de Securitate şi personalul de comunicare al Casei Albe, membrii presei nu mai au acces la camera 140 fără aprobarea prealabilă sub forma unei programări cu un membru autorizat al personalului Casei Albe”, se arată în directiva emisă.

Anterior, jurnaliştii acreditaţi la Casa Albă puteau merge în camera 140, care se află la o distanţă scurtă de Biroul Oval, cu o scurtă notificare, pentru a discuta cu Leavitt, adjunctul ei Steven Cheung şi alţi oficiali de rang înalt.

Jurnaliștii, acuzați că „înregistrează în secret imagini video şi audio”

„Unii reporteri au fost surprinşi înregistrând în secret imagini video şi audio din birourile noastre, împreună cu fotografii cu informaţii sensibile, fără permisiune”, a scris secretarul adjunct de presă Steven Cheung, într-o postare pe X, adăugând că unii jurnalişti au pătruns în zone restricţionate sau au ascultat discuţii private, în cadrul unor întâlniri cu uşile închise.

„Secretarii de cabinet vin în mod obişnuit în biroul nostru pentru întâlniri private, putând fi surprinşi de reporterii care aşteaptă în faţa uşilor noastre”, a declarat Cheung.

Jurnaliştii pot accesa în continuare o altă zonă în care se află birourile purtătorilor de cuvânt de rang inferior ai Casei Albe, se arată în nota Consiliului de Securitate.

Noile restricții vor împiedica reporterii să asigure transparenţa

Asociaţia corespondenţilor de la Casa Albă a declarat că noile restricţii vor împiedica reporterii să pună întrebări oficialilor, să asigure transparenţa şi să tragă guvernul la răspundere.

„Asociaţia Corespondenţilor de la Casa Albă se opune fără echivoc oricărei încercări de a limita accesul jurnaliştilor în zonele din cadrul operaţiunilor de comunicare ale Casei Albe care au fost mult timp deschise pentru colectarea de ştiri, inclusiv biroul secretarului de presă”, a declarat Weijia Jiang, actualul preşedinte al grupului.

Administraţia fostului preşedinte Bill Clinton a anunţat o măsură similară în 1993, dar a anulat-o ulterior, în urma unui val de critici.

Administraţia Trump a eliminat acum câteva luni agenţiile Reuters, Associated Press şi Bloomberg News din „grupul” permanent de reporteri care acoperă activitatea preşedintelui, deşi permite acestor agenţii să participe în mod sporadic.

Zeci de jurnaliști din SUA au părăsit deja Pentagonul 

Anunţul de vineri vine la câteva săptămâni după restricţionarea accesului presei de către Departamentul Apărării, care impune acum agenţiilor de ştiri să semneze un angajament pentru o nouă politică sau să piardă accesul la acreditările de presă şi la spaţiile de lucru ale Pentagonului.

Cel puţin 30 de organizaţii de ştiri, inclusiv Reuters, au refuzat să accepte restricţiile Pentagonului, invocând o ameninţare la adresa libertăţii presei şi a capacităţii lor de a se informa în mod independent.

Politica Pentagonului impune jurnaliştilor să accepte noile reguli privind accesul presei, inclusiv faptul că ar putea fi consideraţi un risc pentru securitate şi că li s-ar putea revoca acreditările de presă la Pentagon, dacă solicită angajaţilor departamentului să divulge informaţii clasificate şi anumite tipuri de informaţii neclasificate.

Imagini fără precedent cu zeci de jurnaliști din SUA care au părăsit Pentagonul pentru că nu au acceptat restricțiile impuse presei pot fi văzute AICI.

INTERVIURILE HotNews.ro