Președintele Nicuşor Dan, mesaj de condoleanţe pentru familia românului care a murit în Italia
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţe familiei românului care a murit în Italia, după prăbuşirea turnului medieval Torre dei Conti din centrul Romei, unde acesta lucra.
„Am aflat cu profundă tristeţe vestea că românul prins sub dărâmăturile turnului medieval din Roma s-a stins azi-noapte la spital. Transmit condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Gândurile mele se îndreaptă şi către toţi românii care muncesc departe de casă, cu dăruire şi sacrificiu”, a transmis Nicușor Dan, într-un mesaj pe rețelele de socializare.
Președintele spune că apreciază „efortul impresionant” al echipelor de salvare italiene, care au încercat, timp de peste 11 ore, să-i salveze viața.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aducă alinare familiei îndurerate”, a mai scris preşedintele.
Octav Stroici, muncitorul român prins sub dărâmături după ce o parte din turnul Torre dei Conti s-a prăbuşit luni, a murit la spital, după ce fusese extras în viaţă la peste 11 ore de la accident. El a intrat în stop cardiac şi nu a mai putut fi resuscitat când a ajuns la spital.
Alţi trei muncitori au fost iniţial blocaţi la nivelul superior al clădirii, dar au fost salvaţi şi au suferit doar răni uşoare, conform ANSA. Unul dintre muncitorii răniţi este, de asemenea, român.
